Mântuirea – darul cel mai de preț

” Căci dacă cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit ne zguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare care după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.” (Evrei cap. 2:2,3)

Din Sfintele Scripturi cunoaștem pe Dumnezeu, Creatorul, Izvorul și Dătătorul de viață, care menține totul în picioare. El este prezentat și ca Dumnezeu Mântuitor, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Psalmul 119: 90, 91.” Credincioșia Ta ține din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul și el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare totul astăzi. Căci toate lucrurile îți sunt supuse.” Isaia cap. 43:11 și Osea cap. 13:4:” Eu, Eu sunt Domnul și afară de Mine nu este niciun Mântuitor. Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din țara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine și nu este alt Mântuitor afară de Mine”.

Datorită dragostei și milostivirii Sale, Dumnezeu a izbăvit și a ocrotit pe poporul Său în permanență, căci aveau nevoie strictă de ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i izbăvi și a-i scoate la liman din cele mai grele necazuri și încercări. Pentru poporul Său din vechime, Domnul, Dumnezeu se descoperă și se prezintă și ca Dumnezeul lor Mântuitor, Salvator și Călăuzitor.

În contextul mărturiei Sfintei Scripturi, Autorul Mântuirii noastre este Dumnezeul nostru Creator, împreună cu Domnul Isus Hristos, Fiul Său cel Sfânt și preaiubit. Mântuirea înseamnă: izbăvire din robie, salvarea vieții, eliberare și iertare din păcat, ispășire și răscumpărare. Cei care beneficiază de mântuirea lui Dumnezeu suntem noi oamenii păcătoși de pe acest pământ.

Mântuirea lui Dumnezeu este singura noastră salvare și este o manifestare și un act al milei și îndurării Lui. În Vechiul Testament ne este arătată intervenția lui Dumnezeu și Harul Său pentru mântuirea și salvarea poporului Său, când Domnul S-a implicat direct pentru poporul Său, Israel, pentru a-l izbăvi, a-l ocroti și ajuta și a-l învăța legile și poruncile Sale, în mod miraculos. În final, mântuirea lui Dumnezeu ne izbăvește din robia păcatului și aduce cu sine viața veșnică pentru cel care a primit-o. Mântuirea pentru noi, oamenii păcătoși, este darul cel mai de preț ce ne este dat de Dumnezeu și ne este oferită odată cu răscumpărarea noastră din păcat și care l-a costat pe Dumnezeu Tatăl, jertfa Fiului Său, Isus Hristos. Mântuirea pentru noi cuprinde lucrarea Domnului Isus Hristos de pe pământ, vestirea Evangheliei Sale, moartea și învierea Sa și după înălțarea la ceruri. Domnul Isus face lucrarea de Mare Preot de ispășire (iertare) și mijlocire pentru păcatele noastre. Prin această lucrare a Domnului Hristos de mijlocire, din Sanctuarul ceresc, păcatele ne sunt iertate. Ioan cap. 3:16; Evrei cap. 7: 24-26; 1 Ioan cap. 4: 9, 10. Un lucru esențial pentru noi este să nu uităm pe Dumnezeu Mântuitorul nostru care prin Domnul Isus Hristos ne-a salvat de la moarte veșnică la viața veșnică. Prin lucrarea de mântuire care are la bază jertfa Domnului Hristos de la Calvar ca plată a păcatelor noastre, ne este garantată mântuirea și viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Despre Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor al nostru, Isus Hristos, ne mărturisesc adevărurile scrise în Biblie:

Ø ” Ni se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul” Luca cap. 1: 47. Cu ocazia vestirii nașterii Domnului Isus pe pământ, Maria primește această veste adusă de înger. Cu mare bucurie și credință recunoaște pe Dumnezeu ca Mântuitorul ei și a poporului său.

Ø ” Știm că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii”. Ioan cap. 4:42. Domnul Isus Hristos a fost trimis pe pământ să mântuiască pe oameni din robia păcatului. În acest verset este arătată trezirea oamenilor din Samaria, unde Domnul Isus le-a adus mesajul Evangheliei Sale și chemarea la pocăință pentru a fi mântuiți. Duhul Sfânt a lucrat la mintea samaritencei și apoi a oamenilor din cetate și au crezut, că Domnul este Hristosul trimis de Dumnezeu ca Mântuitor al lumii. Mulți cunoșteau profețiile Vechiului Testament care arătau venirea Domnului Isus Hristos ca Mântuitor. 1 Ioan cap. 4:14. Dumnezeu Tatăl a împuternicit pe Fiul Său, Isus Hristos, pentru lucrarea de mântuire și de salvare a oamenilor.” Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor.” Faptele ap. Cap. 5:31, Matei cap. 28:18.

Garanții și făgăduințe pe care ni le oferă Domnul, odată cu darul mântuirii Sale

” Cetățenia noastră este în ceruri de unde așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” Filipeni cap. 3:20. Prin mântuirea oferită de Domnul Isus Hristos și acceptată de noi, cu credință și cu pocăință, am căpătat acele drepturi de moștenitori ai împărăției Sale. Numele noastre sunt scrise în ceruri în Cartea Vieții. Luca cap. 10:20; Evrei cap. 12:23; Apoc. Cap. 20:15. Desăvârșirea mântuirii și a salvării noastre va fi atunci când va veni din nou Domnul Isus Hristos și va lua acasă la El în ceruri pe toți mântuiții Lui, răscumpărați care-i aparțin. Ioan 14: 1-4 și Apocalipsa cap. 22:12. Prin darul mântuirii, al iertării și al izbăvirii de sub pedeapsa veșnică ni s-a dat dreptul de a fi copii a lui Dumnezeu. Ioan cap.1:12; 1Ioan 3:1-3. Darul mântuirii și al răscumpărării prin Domnul Isus Hristos este oferit tuturor oamenilor.” Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan cap. 3:16.” Dumnezeul cel viu care este Mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși”. 1 Timotei cap. 4:10.

Cine crede în Domnul Isus Hristos în lucrarea Sa de mântuire în jertfa Sa, moartea și învierea Sa pentru păcatele omenirii și îl primește ca Mântuitor al său personal, va beneficia de harul, ajutorul și iertarea +lui Dumnezeu, iar la sfârșit de cale va primi răsplătiri în Împărăția veșnică a Domnului. Ioan cap. 6:39, 40; 1 Corinteni cap. 2:9. Dumnezeu și-a arătat dragostea și bunătatea pentru noi, prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos pe care L-a trimis pe pământ ca Mântuitor și Răscumpărător prin jertfa Sa și ca Salvator al nostru, pentru viața veșnică. Tit cap. 3:4,5. Căci fără iertarea și izbăvirea noastră din păcat prin lucrarea de mântuire a Domnului Hristos, noi eram pierduți și sortiți morții pentru veșnicie, dar putem fi salvați numai prin El, care ne-a împăcat cu Dumnezeu.” Dar acum odată ce ați fost izbăviți din păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: Viața veșnică. Fiindcă plata păcatului est moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani cap. 6:22,23.” Pavel afirmă că Scripturile pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Isus Hristos”. 2 Timotei cap. 3:15 Mântuirea stă la dispoziția omului ca un dar de la Dumnezeul cel drept, care acționează în virtutea harului pe care și-l manifestă față de păcătosul lipsit de orice merit, când acesta, prin darul credinței, se încrede în neprihănirea lui Hristos care l-a răscumpărat de la moarte și l-a îndreptățit prin Învierea Sa. Dumnezeu, prin Fiul Său, Isus Hristos, îl justifică pe acest păcătos care a acceptat mântuirea Sa, adică îi acordă neprihănirea lui Hristos și îl împacă cu Sine în Hristos și prin Hristos” făcând pace prin sângele Crucii Lui” 2 Corinteni cap. 5:18; Romani cap. 5:11 și Coloseni cap. 1:20. În aceste condiții Dumnezeu îi adoptă în familia Lui pe cei mântuiți și răscumpărați dintre oameni, le dăruiește arvuna, pecetea Duhului Sfânt în inimă cu roadele Sale, făcându-i în felul acesta o făptură nouă”. Galateni cap. 4:5; Efeseni cap. 1:13; 2 Corinteni cap. 1:22; Ezechiel cap. 18: 31,32; Apoc. Cap. 22:14.

Prin Isus Hristos ne este asigurată mântuirea și viața veșnică în Împărăția Sa. Pentru aceasta este absolut necesar să conlucrăm cu Dumnezeu la mântuirea noastră. Trebuie să avem credință și încredere puternică în Cuvântul Evangheliei și în făgăduința de mântuire a lui Dumnezeu. Marcu cap. 1:15 și cap. 16: 15, 16; Romani cap. 10: 9-13. Prin credință să ascultăm de voia și poruncile lui Dumnezeu trăind o viață de pocăință, de sfințenie și de neprihănire primind cu bucurie harul și mântuirea oferită de El. Ne putem îndoi de mântuirea noastră numai atunci când nu ne-am predat cu totul Domnului și nu avem destulă credință. Trebuie să avem în vedere un lucru: nu meritele noastre ne mântuiesc, ci numai meritele Domnului Hristos, care a luat locul păcătosului la cruce, suportând pedeapsa pentru păcatele noastre.

Motive pentru a iubi pe Dumnezeul nostru din toată puterea ființei noastre și de a-I fi recunoscători, cu umilință și cu pocăință:” Preaiubitul Fiu a lui Dumnezeu a intervenit ca să poarte pedeapsa nelegiuirilor, pentru ca omul vinovat să mai aibă încă o șansă să poată fi adus în grația lui Dumnezeu Tatăl. Prețul de răscumpărare pentru noi a fost Cel îmbrăcat în natură umană, Cel care era totuși una cu Divinitatea. Pământul însuși s-a cutremurat și s-a clătinat atunci când scumpul Fiu a lui Dumnezeu a îndurat mânia lui Dumnezeu pentru fărădelegile omului. Cerurile s-au îmbrăcat în sac pentru a ascunde priveliștea Suferindului Divin. Încălcarea Legii lui Dumnezeu de către om a făcut necesară această suferinţă.” 2 Corinteni cap. 5:21; 1 Ioan cap. 4:9,10; Matei cap. 27:32-50; Marcu 15:21-37; Luca cap. 23: 26-47; Ioan cap. 19:17-30.

” Fiindcă Mă iubește – zice Domnul, de aceea îl voi izbăvi, îl voi ocroti căci cunoaște Numele Meu. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.” Ps. 91: 14, 16.

Ce făgăduință minunată și demnă de încredere, care ne-o dă Dumnezeul nostru iubitor, pentru cei care – L iubesc, se roagă și își pun încrederea în El: dacă-L iubim pe Dumnezeu și ne încredem în dragostea și făgăduințele Sale, vom fi ocrotiți în vreme de primejdie și necaz, apoi ne oferă izbăvirea și viața veșnică datorită mântuirii Sale. Ps. 91.

În viața aceasta pământească, omul, oricare ar fi el, dacă acceptă mântuirea oferită de Dumnezeu, prin legământul și mărturisirea credinței sale, intră într-o relație de pace și credincioșie cu Dumnezeu, devine dependent de Dumnezeu prin Isus Hristos Mântuitorul, care-i asigură ocrotirea, călăuzirea și purtarea de grijă în problemele sale de viață, iar omul este angajat să răspundă și el dragostei lui Dumnezeu cu: dragoste, credință, pocăință și ascultarea sa față de Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul și Răscumpărătorul său. Dragostea noastră pentru Dumnezeu să fie arătată prin ascultare de poruncile și de voia sfântă a Domnului, care să provină dintr-o inimă curată, binevoitoare, sinceră, pocăită și smerită. Ioan cap. 14:15.

Atât Dumnezeu, cât și omul sunt conlucrători la mântuirea oferită și fiecare își face partea sa de lucrare. Mântuirea lui Dumnezeu este oferită tuturor oamenilor de pe pământ, deoarece toți fiind păcătoși au nevoie de mântuire și de salvare veșnică și are efect numai pentru acele persoane care o primesc cu bucurie, cu smerenie, cu credință și cu pocăință ca pe cel mai mare dar: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” 2 Petru cap. 3:9.

Mântuirea înseamnă pocăință – ieșirea din lume și intrarea într-o relație cu Dumnezeu, de pace și credincioșie a legământului încheiat. „Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele”. Romani cap. 11:27. „Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele și și fărădelegile lor.” Evrei cap. 8:10, 12.

Omul poate găsi și poate căpăta mântuirea și salvarea lui veșnică, dacă o dorește (exemplul lui Zacheu), prin credința în Domnul Isus Hristos și prin înțelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Dumnezeu ne cheamă pe toți la mântuire, la pocăință și la ascultare de cuvântul Evangheliei, căci în dragostea Sa ne dorește viața și salvarea veșnică și nu dorește moartea păcătosului. Ezechiel cap. 18: 21-23, 27, 28. Căci Dumnezeu a rânduit și o zi a judecății și a dreptății Sale, când Domnul va da plata cuvenită fiecăruia pentru modul cum am răspuns chemării Sale, harului și mântuirii Sale. Faptele ap. Cap. 17:31; 2 Tesaloniceni cap. 1: 7, 8; Apoc. Cap. 20:12.

Trăirea în păcat și despărțirea de Dumnezeu înseamnă moarte pentru păcătos. Acest măreț dar al mântuirii înseamnă, pentru cei care-l primesc, iertare și viață veșnică și a costat viața Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. A murit El în locul nostru la Calvar pe cruce în chinurile cele mai cumplite, ca noi să trăim în viața veșnică. Ioan cap. 3:16. Acest har și această îndurare a lui Dumnezeu ne sunt oferite, depinde de fiecare cum îl prețuim și cum îl acceptăm pentru viață. Alegerea aparține fiecăruia:

- Acceptând mântuirea lui Dumnezeu, pocăința și ascultarea de voia Sa cea sfântă, la sfârșit vom primi fericirea în viața veșnică, sau

- Respingând chemarea lui Dumnezeu, neprețuind harul lui Dumnezeu de mântuire, mulți sunt indiferenți față de dragostea Lui și sunt neascultători de Dumnezeu, trăind în păcatele lor. Aceștia, fiind orbiți de vrăjmaș, trăiesc în viața aceasta punându-și încrederea numai în cele trecătoare și făcând ce le place, lucruri rele, ca și cum pentru ei Dumnezeu nu există. Aceștia sunt ca cei prezentați în Matei cap. 7: 13, 14; Apoc. Cap. 20:13-15 și cap. 21:8.

„Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul, căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești”. Deuteronom cap. 30: 15,16.

„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă Cuvintele Mele și crede în Cel Ce M-a trimis, are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” Ioan cap. 5:24.

Rugăciune:

„Părinte Ceresc, Domnul și Dumnezeul nostru care ne-ai creat, în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul Tău cel Sfânt și Preaiubit, îți mulțumesc și Te laudă inima mea pentru mărețul dar al mântuirii, pentru dragostea Ta pentru noi păcătoșii, pentru Domnul Isus Hristos, care S-a oferit să moară ca Miel de jertfă pentru păcatele noastre. Îți mulțumesc cu adâncă recunoștință căci numai prin acest mare sacrificiu al Tău ne oferi mântuirea, iertarea și salvarea de sub pedeapsa veșnică și moștenirea Împărăției Tale. Ajută-ne, Doamne, să prețuim mărețul dar al mântuirii noastre, care Te-a costat atât de mult și să nu stăm nepăsători față de o mântuire atât de mare.

Slăvit, binecuvântat, lăudat și glorificat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul Său, Isus Hristos și Duhul Sfânt, în vecii vecilor. AMIN”

Pentru acest material s-au folosit și unele pasaje din Dicționarul Biblic.

Olga Bucaciuc, august 2012

Să fim gata pentru împărăția lui Dumnezeu

Să fim gata pentru împărăția lui Dumnezeu

” Doamne, cine va locui în Cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? – Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El privește cu dispreţ pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul. El nu-și ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui. El nu-și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă așa, nu se clatină niciodată.” Psalmul 15:1-5.

Prin acest psalm, David își manifestă dorința lui sinceră de a fi plăcut lui Dumnezeu și de a ajunge în Împărăția Lui, făgăduită celor sfinți și neprihăniți. În acest psalm ne este prezentat un creștin autentic credincios și plăcut lui Dumnezeu și care va fi primit în împărăția Domnului. Psalmistul este conștient că în împărăția lui Dumnezeu nu poate intra oricine, ci numai acela care și-a trăit viața împlinind în permanență voia lui Dumnezeu. Acesta este o persoană cu un caracter sfințit, care este călăuzită și luminată de Duhul Sfânt. Întrebarea retorică pusă de David este valabilă pentru orice suflet care dorește mântuirea și viața veșnică. Ne putem verifica foarte ușor, dacă avem sau nu aceste trăsături în caracterul nostru, comparându-ne cu cel ce va ajunge în ceruri la Dumnezeu, „în Cortul lui Dumnezeu și pe muntele Său cel sfânt”. Cu alte cuvinte, acest psalm ne prezintă comportamentul sfânt al credinciosului în viața aceasta, în societate, privitor la relația cu Dumnezeu și cu semenii.

„Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă.” În acest context se are în vedere acel creștin care face parte dintr-o biserică și a cărui viață „vorbește” și arată aceste trăsături sfinte. Este un credincios al Domnului care iubește pe Dumnezeu, ascultă de Dumnezeu și face voia Lui împlinind poruncile Sale, în orice împrejurare a vieții în care s-ar afla. Are un respect și o teamă sfântă pentru Dumnezeu, de a nu păcătui, trăind în neprihănire și sfințenie. Căci voia lui Dumnezeu este sfințenia noastră. Acest creștin este ca și cel prezentat în psalmul 1. El cugetă zi și noapte la Legea Domnului și nu se amestecă în nici un fel cu cei răi din lume. În faptele și atitudinile sale se constată roadele Duhului Sfânt, care locuiește în inima sa. Deci în relația cu Dumnezeu și cu aproapele său, un adevărat creștin și moștenitor al Împărăției Sale, trăiește o viață cinstită și dreaptă, fără de păcat, are teamă de Dumnezeu, căutând în permanență prin toate acțiunile vieții să rămână în conformitate cu voia și poruncile lui Dumnezeu.

„Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său.” Un adevărat creștin și ucenic al Domnului nu clevetește cu limba lui niciodată. A cleveti înseamnă: a murmura, a vorbi de rău, a fi nemulțumit, a acuza pe nedrept, a răspândi zvonuri denigratoare și mincinoase față de o persoană. Prin aceste afirmații se aduc acelei persoane prejudicii nedrepte asupra corectitudinii și moralității sale. Deci în vorbele unui creștin sfânt care se străduiește să fie asemenea Domnului Hristos, nu vor exista cuvinte de bârfă, cuvinte mincinoase și nici un fel de vorbire de rău despre semenul sau aproapele său. Căci aceste fapte, dacă există în comportamentul unora, nu vin din dragoste, sunt distructive și nu zidesc, ci duc la dezbinare și provoacă răni sufletești. Cei care obișnuiesc să înfăptuiască aceste păcate, fac lucrarea vrăjmașului. Un adevărat creștin și moștenitor al Împărăției lui Dumnezeu nu face rău semenului său, ci îi face numai bine, datorită faptului că el, fiind plin de dragostea lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt, va urmări întotdeauna, ca prin vorbire și fapte să facă numai bine celor din jur și în felul acesta el este o influență bună și o lumină pentru slava Domnului. Chiar dacă trece prin încercări și prin unele situații dificile ce pot genera conflicte, credinciosul nu se ceartă cu nimeni, nu caută să-și facă dreptate aruncând vină și cuvinte de ocară, cuvinte acuzatoare, jignitoare și pline de nervi asupra nimănui. Știe că Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace unii cu alții, iertând pe cei ce au greșit și cerând iertare și adresează semenului său cuvinte blânde și încurajatoare și care nu rănesc inima. Efeseni cap. 4: 30-32.

Creștinul face distincție între o persoană demnă de a fi prețuită sau nu, în funcție de caracterul și de comportamentul acesteia în societate, între oameni și față de Dumnezeu. O persoană care este împăcată cu Dumnezeu, va trăi în pace și bună înțelegere cu toți cei din jur. Căci dacă iubim pe Dumnezeu ne vom iubi și aproapele nostru. În acest context, o persoană vrednică de” disprețuit”, pentru adevăratul credincios al Domnului, este acela care nu are o purtare sfântă, se comportă urât în societate și care nu ascultă de Dumnezeu făcând multe încălcări ale ale Legii Sale. Acesta față de cei din jur, în funcție de situație și de interesele sale, de multe ori nu arată respect, o bună educație, cinste, amabilitate, blândețe, deoarece este lipsit de dragostea lui Dumnezeu ce ar trebui să o aibă în inimă. Astfel de fapte ale unora care nu doresc să cunoască pe Dumnezeu, nu sunt plăcute lui Dumnezeu și nici credincioșilor Săi și sunt vrednice de condamnat. Credinciosul temător și iubitor de Dumnezeu își poate găsi plăcerea și bucuria numai în părtășie cu acei care sunt ca el, care iubesc pe Dumnezeu și sunt credincioși adevărului Sfânt și îți dau interesul de a înainta pe calea Domnului împreună. Ei se bucură când se întâlnesc unul cu altul, se încurajează unul pe altul, se roagă împreună lui Dumnezeu și sunt uniți în ce privește credința și slujirea lor către Dumnezeu. Ei, acești creștini devotaţi lui Dumnezeu, se respectă și se încurajează unul pe altul pentru lucrurile bine făcute. „Sfinții care sunt în țară oamenii evlavioși, sunt toată plăcerea mea.” Psalm 16:3.

            Deci, credinciosul adevărat are o relație apropiată de părtășie, de dragoste și respect în mod deosebit, ca între frați, cu cei care se tem de Dumnezeu și în a căror viață se poate vedea sfințenie și neprihănire. În felul acesta ei împlinesc porunca dată de Domnul Isus ucenicilor Săi din Ioan cap. 15:12 care ne spune să avem dragoste unii pentru alții.

            Un adevărat creștin păzește prin viața lui zilnică toate poruncile lui Dumnezeu inclusiv porunca a opta și a noua. Un astfel de om credincios este cinstit și drept față de aproapele său. Ceea ce a promis, făcând o juruință, o aduce la îndeplinire întocmai, după cum a spus, chiar dacă va avea pagubă de pe urma acestui lucru, căci nu vrea să se facă vinovat de minciună. El este bun și ajută pe cel care are nevoie de a i se împrumuta sume de bani sau alte bunuri, dar nu pretinde nicio dobândă. Ajută cu bucurie pe cel ce are nevoie de ajutor, intervine în apărarea lui fără a cere răsplată pentru aceasta. Ezechiel cap. 18:5-9.

            În viața moștenitorului Împărăției lui Dumnezeu se va vedea credinţă, bucurie și încredere deplină în Dumnezeu. Iar faptele lui bune pe care el le face pentru cei din jur sunt motivate de credința și dragostea lui pentru Dumnezeu și dragoste și milă pentru aproapele său. Un astfel de creștin este fericit și încrezător în Dumnezeu și în făgăduințele Sale și chiar dacă ar trece prin diferite încercări ale vieții, el nu se va clătina în credință niciodată. El așteaptă cu nădejde Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu. Este conștient că pe acest pământ suntem călători și este neclintit în credință și nădejde pentru că tăria lui este Domnul Isus Hristos Mântuitorul și cu Duhul Sfânt, ce este prezent în inima sa. 2 Petru cap. 1:4-11.

            Un astfel de creștin cunoaște foarte bine Cuvântul Evangheliei, care-i este temelia credinței lui și lumină pe cărarea vieții și știe care este voia și poruncile lui Dumnezeu, după care trebuie să-și armonizeze și să-și trăiască viața, căci numai așa se ajunge la mântuire și la viața veșnică.

            Domnul, Dumnezeul nostru să ne dea ajutor și putere pentru a trăi o viață de neprihănire și în sfințenie, din dragoste pentru Dumnezeu și dragoste pentru semenii din jurul nostru.

                                                                                                                                 AMIN

August 2012

Olga Bucaciuc

Cum ne vede Dumnezeu

CUM NE VEDE DUMNEZEU

” Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i:” Iată ce zice Cel Ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici” sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic” și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te. Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” Apocalipsa cap. 3:13-20
Domnul Isus Hristos prin Duhul Său cel Sfânt cercetează Biserica din Laodicea și o găsește într-o stare care nu este după voia lui Dumnezeu și prin solul Său îi trimite soliile de avertizare potrivite. Pentru ca mesajul Său să fie auzit și primit, Domnul Hristos face următorul apel către Biserică:” Cine are urechi să asculte ce zice Bisericii Duhul”. Se constată că, toți ca persoană avem și urechi date de Dumnezeu pentru a auzi. În acest context Domnul atenționează ferm că, dacă avem urechi, să auzim, deoarece mesajul Său este foarte important. Fiecare creștin să-și impună voința de a fi cu luare aminte, la ce spune Dumnezeu. Trebuie să fie atenți pentru a ține minte ceea ce transmite Domnul pentru ei. Sunt situații când unor oameni li se vorbește, dar ei, fiind dezinteresați, nu dau importanță și nu iau aminte la ceea ce li se spune, iar Cuvântul lui Dumnezeu nu le rămâne întipărit în minte. Aceștia care au urechi și nu aud sunt cei prezentați în” Pilda Semănătorului” din Matei cap. 13: 19-22 și Luca 8:12-14.
Adevărul biblic, toate avertizările și învățăturile Domnului puse la dispoziția noastră sunt foarte importante și valoroase pentru noi, având importanță vitală, dacă sunt primite cu bucurie și respect pentru a fi împlinite în viața zilnică. Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă este Pâinea Vieții”, mana trimisă din cer ca hrană pentru viața și sănătatea sufletului.
Dumnezeu vede și cunoaște starea Bisericii Sale, a fiecărui credincios care, simbolic reprezintă trupul Domnului Isus Hristos. 1 Corinteni cap. 12:12,13. În aceste versete din Apocalipsa cap. 3, Domnul Hristos trimite mesajul Său în urma cercetării făcute către Biserica din Laodicea, care poate reprezenta și Biserica Lui din zilele noastre.
Ce constată Domnul în cercetarea făcută Bisericii Sale?
Domnul cunoaște totul: viața și faptele Bisericii, a celor ce o compun. Cunoaște pe fiecare persoană în parte, căci nimic nu poate fi ascuns de ochii Domnului. Ieremia cap. 16:17. Ceea ce vede Domnul la Biserică este o stare foarte dureroasă și îngrozitoare: o biserică nepocătită, nepăsătoare față de harul și bunătatea lui Dumnezeu. În versetul 17 ne este prezentată orbirea spirituală a Bisericii, care este atât de mare încât nu poate vedea ceea ce vede Domnul Hristos la ea.”... și nu ştii că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Starea de” căldicel”, așa cum vede Dumnezeu la Biserică, este o credință și o consacrare superficială și nu cu toată lepădarea de sine și din toată inima ca pentru Domnul. Biserica cu membrii ei nu este plină de râvnă pentru Dumnezeu și pentru voia Sa cea sfântă. Ea nu este pocăită cu adevărat acum în această vreme a sfârşitului, când Domnul Isus Hristos este gata să vină cu slava Sa pe norii cerului. Biserica a stagnat și nu se străduiește pentru a crește spiritual, pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu printr-o viață de sfințenie și de slujire în fiecare zi. Starea ei este condamnată de Domnul Isus Hristos, deoarece membrii Bisericii pot și trebuie să ajungă la statura de maturitate creștină, a plinătății Domnului Hristos, la asemănarea cu El prin viețuirea zilnică împlinind voia lui Dumnezeu, prin faptele trăite, prin curăția inimii și sfințirea caracterului. Efeseni cap. 3:19 și cap. 4:13.
Se poate deduce că, unul din motivele acestei stări de decădere a credincioșilor Bisericii din Laodicea (versetele 15, 17) este lipsa studiului Bibliei într-un mod interesat și eficient, cu respect și cu rugăciune, la nivel personal, în așa fel încât, omul să ia aminte la poruncile și învățăturile lui Dumnezeu scrise în ea. Înțelegând și cunoscând bine voia lui Dumnezeu din Biblie, fiecare persoană își poate schimba viața și comportamentul în societate, poate fi lumină a Domnului și nu asemenea lumii, care nu cunoaște pe Dumnezeu. Să fim conștienți că Dumnezeu ne-a chemat la ascultare și sfințire personală și la slujire pentru semenii noștri în Numele Domnului Isus Hristos. (Matei cap.25). Starea de” căldicel” al credincioșilor Bisericii, pe care Domnul o condamnă,” nici rece, nici în clocot, ci numai căldicel”, este o auto înşelătorie, când datorită ne vegherii noastre putem ajunge în acea stare de mulțumire de sine și de nepăsare. Este atunci când credem că am făcut totul pentru mântuirea noastră și nu ne mai lipsește nimic pentru a intra în Împărăția Cerului; versetul 17:” Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.” În această stare sunt acei credincioși ce fac parte din Biserică fără a avea calitățile atrăgătoare ale Duhului Sfânt și această stare este tristă. Dar, este o stare și mai teribilă, să fii lipsit de spiritualitate și de Hristos și totuși să încerci să te îndreptățești, crezând că nu duci lipsă de nimic:”... și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Să încercăm să analizăm fiecare trăsătură văzută de Domnul la Biserica Sa.
Ticălos este aceea persoană în care nu se poate avea încredere și care săvârșește fapte rele și nelegiuite, fapte ce sunt condamnate de cei din jur. Un ticălos văzut de Domnul ca în acest caz, face fapte care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Este o persoană fără teamă de Dumnezeu, neascultătoare și străină de voința Domnului în ce privește multele aspecte ale vieții sale.
Nenorocit este o persoană lipsită de binecuvântările spirituale ce i le poate da Dumnezeu, necesare pentru viața și fericirea lui. Doar o relație autentică de credincioșie cu Dumnezeu poate aduce binecuvântările Domnului de care este atâta nevoie, în același timp cu răspunsul primit la rugăciunile sale făcute cu credință către Domnul.
Sărac, în mod uzual vorbind, este acea persoană care nu are cele necesare traiului său și este demnă de mila celor din jur. Din punct de vedere spiritual, săracă este persoana din Biserică care nu are avantajele harului și ale prezenței lui Dumnezeu în viața și inima sa. Este lipsită de ajutor pe calea credinței, pe care îl poate avea doar de la Dumnezeu, dacă este cerut prin rugăciune cu credință:” căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți” 2 Corinteni cap. 8:9. Deci, avându-L pe Domnul Isus Hristos ca mântuitor personal suntem bogați, căci numai de la El primim totul prin făgăduințele Sale și numai Domnul nostru Hristos este toată speranța și fericirea noastră.
A fi orb pentru o persoană înseamnă a nu vedea, nu are capacitatea vederii pentru tot ce o înconjoară. Un orb trăiește în întuneric, fără a vedea lumina. Doar la lumină se pot distinge și deosebi lucrurile din jur. Spiritual vorbind, orb înseamnă a nu avea lumina lui Dumnezeu, a nu poseda capacitatea de discernământ pentru a putea deosebi binele de rău. Astfel nu se poate aprecia corect voia lui Dumnezeu sau adevărurile din Cuvântul Său.
Domnul Isus Hristos mai vede la Biserica din Laodicea lipsa îmbrăcăminții necesare acoperirii” goliciunii sale”. Făcând legătură cu acest context ne amintim de prima pereche de oameni, Adam și Eva, care, după ce au păcătuit, nerespectând porunca lui Dumnezeu, și-au dat seama imediat că sunt goi și dezbrăcați de slava lui Dumnezeu. Aceasta i-a îngrozit, motiv pentru care s-au ascuns de Dumnezeu și simțind rușinea și nevoia de îmbrăcăminte, au căutat să-și confecționeze singuri haine din frunze de smochin. Geneza cap. 3:6-13, 21. În momentul în care omul păcătuiește, păcatul său este vizibil și rămâne înaintea lui Dumnezeu, este gol și vrednic de pedeapsă dacă nu are iertarea Domnului Isus Hristos. Deoarece Domnul Hristos a luat locul omului păcătos prin moartea Sa de la calvar și în baza acestui fapt, este gata să ierte pe orice păcătos care vine la El prin credință și să-l curățească de păcat. Astfel Domnul ne îmbracă cu haina iertării și cu haina neprihănirii Sale. 1 Ioan cap. 1:9 și cap. 2:1,2
Înaintea lui Dumnezeu suntem răspunzători de nepocăința noastră, pentru cum împlinim voia Sa cea sfântă, deoarece avem la dispoziție tot harul Lui de mântuire și trăim încă vremuri de libertate, când putem să alegem viața, pe Dumnezeu și pe Domnul Isus Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel Bun, care dorește să ne conducă și să ne păstorească de aici de pe pământ în veșnicie în viața eternă.
În aceste versete din Apocalipsa cap. 3 se impune pentru credincioșii Bisericii o trezire spirituală în conștiința fiecăruia, căci omul care nu-și are trezită conștiința, nu-și dă seama de starea lui păcătoasă, crezând că, dacă Domnul nu-l pedepsește imediat pentru călcările de Lege, el merge bine.
Să ne verificăm în cântarul lui Dumnezeu, în lumina Cuvântului Său, care este îndreptarul și lumina vieții noastre după care ne ghidăm. Să ne întrebăm cât și cum am împlinit din poruncile și voia cea sfântă a Domnului. Domnul este gelos pentru poporul Său, dorind să-i aparțină numai Lui. El dorește de la fiecare creștin o consacrare deplină în slujba Sa, din toată inima și ființa noastră. Deuteronom cap. 32: 16; 1 Corinteni cap.10:22. Dumnezeul nostru care ne-a creat și ne-a răscumpărat, trebuie să fie pe primul loc în gândurile și în preocupările noastre. În Matei cap. 6:33 Domnul Isus Hristos ne spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Tragică este avertizarea Domnului dată Bisericii în versetul 16 unde Domnul spune: „am să te vărs din gura Mea” sau, cu alte cuvinte, dacă starea spirituală a Bisericii Sale, care are nevoie de pocăință, nu se va îndrepta și va rămâne tot așa, Domnul Hristos o va lepăda de la Fața Sa și-i va spune în ziua cea mare a judecății și alegerii Sale: „Duceți-vă, nu vă cunosc” Matei cap. 7:21-23 și cap. 25.
O șansă de salvare a milei și îndurării lui Dumnezeu oferită Bisericii din Laodicea apare în versetele 18-20. Cât de bun și de milostiv este Dumnezeu cu poporul Său și cu fiecare personal. Ne amintim din scrierile Vechiului Testament cum, Dumnezeu nu și-a pedepsit poporul pentru călcarea Legii Sale Sfinte și nici nu a trimis judecăţile Sale peste oameni, până ce nu au fost avertizați de starea lor păcătoasă. În mila Sa, Domnul a acordat întotdeauna șansa iertării păcatelor și a pocăinței pentru poporul răzvrătit. Biblia este plină de astfel de situații când Dumnezeu a fost gata să ierte pe păcătoși și să se întoarcă din mânia Sa, cu condiția întoarcerii la El și a pocăinței lor.
În acest caz, Martorul Credincios, Domnul Isus Hristos prin Cuvântul Său ne sfătuiește să cumpărăm de la El aur curățit prin foc, haine albe și doctorie pentru ochi pentru a putea vedea.
Aurul recomandat aici ca fiind curățit prin foc înseamnă credință și iubire. Aurul acesta îmbogățește inima pentru că a fost purificat prin încercare până a ajuns curat, până ce credința și dragostea din inimă vor fi puternice și statornice pentru Dumnezeu.
Hainele albe recomandate de Domnul Isus Bisericii sunt curăția de inimă și de caracter și neprihănirea lui Hristos atribuită păcătoșilor pocăiți și iertați prin jertfa Sa de pe cruce. 2 Corinteni cap. 5:21 și Apocalipsa cap. 7:9,14. Ca și copii a lui Dumnezeu, fiecare beneficiem de harul și de făgăduințele Lui. Astfel, trebuie să ne verificăm inima și faptele vieții, să biruim lumea și poftele firii pământești. Pentru aceasta să cerem cu stăruință în rugăciune putere de la Dumnezeu și prezența Duhului Sfânt care să ne conducă și să ne călăuzească în tot adevărul. Să avem un caracter sfințit și să împlinim ceea ce a spus Domnul Isus Hristos în „cuvântarea fericirilor de pe munte” Matei cap. 5:1-16 și versetele 38-48.
Cuvântul Domnului ne îndeamnă să creștem din zi în zi și mereu în credință, în sfințenie, neprihănire și în cunoașterea adevărului biblic. Este necesar să cunoaștem învățăturile și poruncile lui Dumnezeu care stau la temelia credinței noastre. Înseamnă a trăi prin credință când ajungem să cunoaștem Biblia, să cunoaștem voia lui Dumnezeu, cele zece porunci sau Legea morală și Legea dragostei, așa cum este prezentată în Exod cap. 20:1-17 și în Matei cap. 22:34-40 și să le împlinim în viața noastră. Să căutăm să ne întoarcem la dragostea dintâi cu toată râvna pentru pocăință, pentru slujire lui Dumnezeu și trăire pentru slava Domnului. Ar trebui să ne preocupe zi și noapte mintea și gândurile: cum să ne apropiem de Dumnezeu mai mult și cum să-I fim plăcuți Lui. Primind haina neprihănirii și a iertării suntem asemenea Domnului Isus Hristos prin faptul că El a luat chip în noi. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați.” Romani cap. 8:9 „Și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul” Efeseni cap. 4:24. Această haină albă oferită nouă (Bisericii) de Domnul Isus Hristos, este într-adevăr o haină din țesătură cerească, ce poate fi cumpărată numai de la El care ne iartă păcatele și ne curățește prin Sângele jertfei Sale. Fiecare o putem cumpăra cu viață de ascultare de Dumnezeu, din toată inima noastră.
Doctoria pentru ochi reprezintă înțelepciunea și harul lui Dumnezeu care ne fac în stare să facem deosebirea dintre bine și rău, ne trezește conștiința pentru a putea descoperi păcatul de sub orice mască. Doctoria pentru ochi în context mai înseamnă și capacitatea minții și a intelectului nostru de a avea discernământ spiritual și astfel vom putea înțelege adevărurile sfinte ale Bibliei și vom fi luminați în ce privește trăirea și împlinirea voii lui Dumnezeu. Doctoria aceasta recomandată de Domnul își are eficiența datorită locuirii Duhului Sfânt în inima noastră. Psalmistul spune: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale” Ps. 119:18.
Pentru a fi siguri de mântuire și de moștenirea vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să ieșim din starea superficială a manifestării credinței noastre și a relației noastre cu Dumnezeu. Să ieșim din starea încropită de „căldicel” și din automulțumire și lene spirituală și să experimentăm o convertire și o pocăință adevărată, așa cum dorește Dumnezeu de la fiecare creștin ce face parte din Biserică și este la fel ca cea din Laodicea. Vers. 19, 20. Altfel vom pierde cerul, după cum spune versetul 16 din Apocalipsa cap. 3.
Pentru îndreptarea vieții noastre este foarte important să fim veghetori și să ne dăm seama la timp de păcatele, de abaterile noastre și de ceea ce nu am făcut în ce privește umblarea pe calea sfântă a Domnului. Să ne dăm seama de defectele de caracter pentru a ști că avem nevoie de pocăință, de iertare și de îndreptare.
Acesta este un motiv serios de rugăciune personală, pentru a cere putere de la Dumnezeu care să ne ajute. Grav este faptul când omul nu-și dă seama de starea lui păcătoasă, ca în versetul 17, este mulțumit de sine, gândind că nu duce lipsă de nimic. Dar, Domnul nostru Isus Hristos vede astfel: „ești sărac, nenorocit, orb și gol.” La această stare spirituală care poate fi și a noastră, a fiecăruia, Domnul Isus Hristos, Marele nostru Mântuitor și Marele nostru Medic, vine în întâmpinarea nevoii păcătosului, oferindu-i o nouă șansă și remedii de vindecare și de mântuire.
Să folosim harul lui Dumnezeu, când Domnul Hristos Salvatorul și Mântuitorul nostru, încă mai mijlocește la Tatăl ceresc, la tronul milei Sale, pentru Biserica Sa care încă este pe pământ și pentru orice păcătos care-i cere ajutorul prin rugăciune cu credință, cu pocăință și cu o inimă sinceră și smerită. Una din marile înșelătorii ale Satanei, vrăjmașul sufletelor noastre este de a face pe mulți „creștini” să nu prețuiască suficient Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu și această Carte Sfântă să nu fie citită și studiată cu interes sau să fie citită superficial și parțial acceptată. Și chiar dacă Biblia este citită, pe unele persoane, Satana îi face să nu o înțeleagă corect, pentru a fi mântuiți, așa cum dorește Dumnezeu care ne spune: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei cap. 3: 16, 17.
„Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” 2 Corinteni cap. 4:3,4.
„Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!” Apocalipsa cap. 3:19.
A lui Dumnezeu Tatăl, Fiului Său, Isus Hristos și al Duhului Sfânt să fie toată slava, lauda, gloria, mărirea și închinarea, în vecii vecilor,
Amin

Olga Bucaciuc
Suceava, mai 2012

Un slujitor credincios ”Stăpânului” său

” Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei. Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării.” (2Corinteni cap. 5:15,17,18).

Deoarece Domnul Isus Hristos a murit pentru noi la cruce și apoi a înviat și noi să trăim o viață cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, o viață de credință și de dragoste în ascultare de toată voia și poruncile Lui. Aceasta presupune naștere din nou (Ioan cap. 3:3,5 și cap.14:15). Pentru că Domnul ne-a iertat și ne-a curățit de tot trecutul păcătos, pentru atunci când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și mântuirea Sa și noi să trăim o viață nouă fără de păcat și în sfințenie.” În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce in dragostea Lui,ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.” (Efeseni cap.1:4-7). Suntem oameni noi, înnoiți înlăuntrul și în duhul nostru prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Efeseni cap.1:13,14). Prin credința în Domnul Isus Hristos suntem împăcați cu Dumnezeu, prin curățirea și neprihănirea Domnului Hristos atribuită nouă (2Corinteni cap. 5:21).

Fiind răscumpărați din robia păcatului și de sub puterea Satanei, Domnul ne-a dat dreptul să fim copii ai Săi (1Corinteni cap.1:30; Ioan cap.3:12 și 1Ioan cap.3:1-3). Slujba împăcării încredințată nouă de către Dumnezeu presupune din partea noastră o slujire din dragoste și ascultare de Dumnezeu pentru slava Sa. Ne-am despărțit de lume, de toate obiceiurile păcătoase pe care le făceam altădată și ne-am conformat celor spuse:” De aceea: "Ieșiți din mijlocul lor și despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și Eu vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2Corinteni cap.6:17,18).” Deci fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2Corinteni cap.7:1).

Deci, toată viața aceasta cât ne este dată de Dumnezeu, până la ultima suflare a noastră să ne străduim în permanență și în fiecare zi să ducem o viețuire sfântă, neprihănită și care să onoreze și să slăvească pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a creat și ne-a răscumpărat. O viață în frică de Dumnezeu pentru a nu ne abate cu nimic de la voia Sa sfântă. Să fim foarte atenți cu noi înșine (să veghem) pentru a nu păcătui și în orice moment să nu-L uităm pe Dumnezeu, binefacerile și binecuvântările Sale ce ni le dăruiește (Ps.103). Pentru aceasta se cuvine să iubim pe Dumnezeul nostru bun și milostiv, să-I fim recunoscători, să-L slăvim și să-L respectăm prin comportament sfânt și de lumină și prin rugăciuni și cântări de laudă.

În Evanghelia lui Matei cap. 24:24-30, Domnul Isus Hristos prezintă” Pilda talanților”. În această prezentare se înțelege adevărul că Dumnezeu cheamă pe robii Săi la slujire și le-a încredințat avuția Sa, ca s-o administreze bine și să lucreze pentru a aduce rod. Rezultatul slujirii și lucrării depinde de seriozitatea, credincioșia și interesul pe care și l-a dat fiecare, dar și de posibilitatea ce au avut-o fiecare de a lucra.

Stăpânul a încredințat slujitorilor Săi avuția Sa, ca ei să lucreze cât El era plecat. Unuia a încredințat cinci talanți, altuia doi talanți și unuia i-a încredințat un singur talant. Se observă că administrare și slujire Stăpânul a dat tuturor. Nu a dat tuturor același număr de talanți, ci a dat fiecăruia după puterea lui de a lucra.

Primii doi robi s-au achitat cu credincioșie de slujba ce le-a fost dată și punând banii în negoț, au câștigat pentru Stăpânul încă pe atât: încă cinci talanți și doi talanți. La întoarcerea Sa, Stăpânul i-a chemat pe fiecare să le ceară socoteală de slujba ce le-a fost încredințată și de rezultatele aduse. Primii doi robi, cel care a primit cinci talanți și cel care a primit doi talanți, au lucrat cu credincioșie pentru Stăpânul lor, aducând rod însutit. Pentru rezultatele bune Stăpânul i-a lăudat și le-a dat plata cuvenită. Acești robi au câștigat încrederea Stăpânului lor, care avea să-i folosească mai departe în slujba Sa.

Ultimul rob căruia Stăpânul i-a încredințat un talant, să-l administreze, să-l folosească lucrând pentru a aduce și el folos Stăpânului, se deosebește de primii robi, care și-au arătat credincioșia. Acest rob s-a dovedit a fi necredincios și neascultător prin faptul că nu a vrut să lucreze cu talantul ce i-a fost încredințat.

Această pildă a talanților reprezintă pe Dumnezeu și pe slujitorii Lui credincioși – membrii Bisericii Sale, care fiecare au primit diferite slujbe, ce trebuie să le îndeplinească cu credincioșie, pe lângă viața de sfințenie și de neprihănire personală ce trebuie să o aibă. Slujirea este acordată după puterea și capacitatea fiecăruia de a o duce la îndeplinire. Fiecare credincios este chemat la slujire în cadrul Bisericii sale, dar și în afară, prin lucrarea misionară (1Corinteni cap.12). Niciunul din membrii Bisericii nu poate spune că nu are niciun talant. La toți Dumnezeu le-a dat slujbe și răspunderi mai mari sau mai mici.

Robul necredincios Stăpânului Său căruia i-a fost încredințat un talant pentru a lucra, a ascuns în pământ banii Stăpânului Său și nu a voit să lucreze. Acest rob reprezintă pe cei care, deși își cunosc responsabilitățile față de darurile primite și față de harul mântuirii date de Dumnezeu prin Isus Hristos, nu ascultă de Domnul și de Cuvântul Evangheliei și nu lucrează pentru mântuirea lui și a altora. A făcut după voia lui și nu a respectat voia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu se vor vedea lucrarea și rezultatele fiecăruia.

De ce sunt persoane în biserică care nu lucrează pentru Dumnezeu? Motive pot fi:

- Acest rob este leneș, nu s-a sacrificat cu nimic pentru lucrarea Domnului;

- Este răzvrătit, nemulțumit și a găsit motive pentru care nu a vrut să lucreze pentru Domnul și Stăpânul Său. Nu vede mila și bunătatea lui Dumnezeu, dar vede asprimea Sa. Caută să se îndreptățească prin încumetare și obrăznicie față de Dumnezeu, considerând că nu este cu nimic dator Domnului, dându-i înapoi banii încredințați.

- Acest rob a ascuns banii Stăpânului în pământ și nu i-a folosit, încât nimeni să nu mai știe că și el avea răspunderea administrării și folosirii talantului său cât mai eficient. Ca acest rob necredincios și neascultător sunt acei care au primit harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, dar ei nu lucrează cu bucurie, cu dăruire și cu lepădare de sine ca un adevărat ucenic al Domnului Hristos. Acest rob nu arată dragoste pentru Dumnezeu și nu prețuiește cum se cuvine mila și bunătatea Domnului arătată și dăruită lui și nu iubește nici pe aproapele lui. Orice slujire și închinare aduse Dumnezeului nostru trebuie să fie făcute și motivate de dragostea și recunoștința pentru folosul sufletelor care au nevoie să fie aduse la pocăință și la mântuire. Este posibil ca unui astfel de rob” netrebnic” să-i fie rușine cu Domnul Isus Hristos. Aceasta pentru că nu a experimentat o pocăință autentică și este încă nedespărțit de lume și de pretențiile ei.” Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, se va rușina și Fiul Omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri” (Marcu cap.8:38).

Pentru robul neascultător lucrarea pentru Dumnezeu nu are prioritate și importanță, este delăsător și superficial. Nu are credință, este ca fecioarele neînțelepte, fără roade pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu a fost lumină pentru lume. La judecata lui Dumnezeu acest rob va căuta să se justifice pentru nelucrarea lui, numai că Domnul va judeca drept și-i va da și lui și tuturor celor ce n-au ascultat de Dumnezeu plata cuvenită:” Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei cap.25:30).

Apostolul Pavel și-a dovedit credința, credincioşia și dragostea sa pentru Dumnezeu și pentru semenii săi prin lucrarea adusă la îndeplinire cu toată dăruirea și cu toată lepădarea de sine. La chemarea Domnului pentru a-l trimite în lume să vestească Evanghelia și mântuirea, acest om devotat lui Dumnezeu a lăsat totul și s-a predat în slujba Lui (Faptele Ap. Cap. 9:15,16). Devotamentul sfânt a lui Pavel l-a însoțit până la ultima suflare de viață. Acest slujitor devotat lui Dumnezeu, la fel ca mulți martori credincioși slujirii lor, destoinici în totalitate pentru împlinirea lucrării lui Dumnezeu și pentru mântuirea oamenilor sunt ca acei ispravnici credincioși Stăpânului lor. Ei au lucrat cu credincioșie și într-o totală ascultare de Dumnezeu aducând rod bogat de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să citim Faptele Apostolilor și epistolele scrise de Pavel către bisericile lui Dumnezeu! Domnul Isus Hristos pe pământul acesta a mers pe un drum al suferințelor de tot felul, care a sfârșit cu încercarea cea mai mare, pentru salvarea omenirii: moartea Sa ca jertfă de ispășire a păcatelor noastre pe Crucea de la Calvar. Și pentru Pavel drumul nu i-a fost ușor, dar a lucrat pentru Domnul, vestind Evanghelia tuturor, acolo unde era trimis de Duhul Sfânt, întâmpinând împotrivire, suferințe, boală, bătăi, închisoare (2Corinteni 4:7-15). Dar, în orice situație grea în care era, a vestit mesajul Evangheliei și chemarea la pocăință și la mântuire tuturor, cu multă îndrăzneală, plin de Duhul Sfânt, cu dorința lui sinceră de a aduce la mântuire și a-i câștiga pentru Hristos cât mai multe suflete:” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinți.” (Faptele Ap.Cap. 26:17,18). Dumnezeu se descoperă direct lui Pavel, îi vorbește și-l cheamă pentru a-l trimite în lucrarea misionară de vestire a Evangheliei. Pavel este conștient de importanța chemării lui de către Domnul și-și dă seama de răspunderea ce o avea înaintea lui Dumnezeu, la aducerea la îndeplinire a acestei chemări sfinte. Acest slujitor al Domnului, devotat lucrării la care este chemat cu trup, duh și suflet dorește să-și sfârșească cu bine slujba încredințată lui, cu bucurie. Bucuria lui Pavel este că, vestind Cuvântul Evangheliei, mulți vor fi mântuiți. Pavel a făcut tot ce i-a încredințat Domnul, încât mărturisește că nu a ascuns nimic din ce i-a dat Domnul să vestească și este curat de sângele tuturor. Nu ține atât de mult la viața viața lui, cât ține ca să-și fi îndeplinit cu bucurie slujba. Spre sfârșitul luptei și a vieții sale, Pavel simțea că momentul plecării lui este aproape, mărturisind: ”Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Ap. Cap.20:24,26).

Lucrarea lui Dumnezeu și slujba pe care o făcea cu bucurie pentru salvarea sufletelor pentru Domnul Hristos era mai scumpă și decât viața lui. Apostolul prețuiește viața numai în condițiile trăirii și ascultării de Dumnezeu. Mărturisește cu credință și sinceritate: ”Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig” (Filipeni cap.1:20-21). Sfârșitul luptei lui Pavel se apropie și simțea că momentul plecării lui este aproape:” Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da ”în ziua aceea” Domnul, Judecătorul Cel Drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2Timotei cap.4:6,7,8).

” Ajută-ne Doamne și trezește-ne, să te putem iubi pe Tine și venirea Ta mai mult decât orice altceva”!

Amin

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011

Cum iubim pe aproapele nostru?

” Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii” (Matei cap. 7:12).

Noi care suntem creștini, urmași ai Domnului Isus Hristos și membrii ai Bisericii Sale, nu ne este permisă indiferența față de cel nenorocit și căzut pradă nedreptăţii. Ni se impune lucrul acesta de porunca Domnului, dacă suntem cu adevărat credincioși și slujitori a lui Dumnezeu. Adesea asistăm ca martori a unor situații, când Dumnezeu vede totul și cel ce nu ajutat și nu a contribuit cu nimic la salvarea aproapelui său, nu va avea nici o dezvinovățire și nici o scuză înaintea Judecății lui Dumnezeu. Săvârșim un păcat, care este înregistrat în cărțile din ceruri atunci când putem face un bine și nu-l facem sau când, putem salva o viață și nu o facem neavând nici un interes pentru aceasta. Chiar dacă am încerca să spunem, că nu am știut, pe Dumnezeu nu-L putem minți, pentru că El vede și știe totul și știe că nu am vrut și nu am făcut nimic pentru a ajuta sau pentru a salva un suflet și aceasta poate fi din dezinteres și comoditate. Acest dezinteres, pentru aproapele nostru oricare ar fi el, se întâmplă datorită lipsei de dragoste și lipsei de compasiune pentru cel căzut în nenorocire. Dacă ne lipsește dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele nostru, atunci manifestăm indiferență și nepăsare pentru ceea ce se întâmplă în jur. În inimă poate exista egoism, dezinteres, frica de a nu fi afectați și astfel arătăm că nu simțim și nu ne doare pentru semenul nostru, care trece prin momente grele. Deci, nu împlinim porunca lui Dumnezeu care spune: ”să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei cap. 19:19 u.p).

În zilele noastre când ura, violența de tot felul, răzbunarea și crimele s-au înmulțit foarte mult, se întâmplă multe situații când persoane neajutorate sunt atacate și cad pradă răutății și răzbunării altora. Unii ca aceștia sunt bătuți, tâlhăriți și chiar omorâți. Au fost situații când femei au fost batjocorite de către răufăcători. În multe cazuri aceste victime ar fi putut fi salvate, dacă ar fi intervenit cineva să le ajute și să le scape. Dureros este faptul că aceasta se întâmplă uneori sub privirile multor martori, care privesc ca și spectatori fără a interveni. Pentru că ei nu intervin sau nu dau nici măcar un telefon organelor de intervenție, acestea vin prea târziu, când cel atacat a fost foarte grav rănit sau chiar omorât, iar răufăcătorii au avut timp să fugă de la locul faptei.

Mă întreb: ce fel de creștini suntem când nu facem nimic pentru salvarea unei vieți, indiferent a cui este? Ce fel de conștiință există în mintea acelor” spectatori” în fața nenorocirii semenilor lor pe care nu i-au ajutat?

” Izbăvește pe cei târâți la moarte și scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiați. Dacă zici: ”Ah! N-am știut!...” crezi că nu vede Cel Ce cântărește inimile și Cel Ce veghează asupra sufletului tău? Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe cap. 24:11,12). Acestea sunt îndemnurile ce ni le dă Dumnezeu prin Cuvântul Bibliei. Dacă în inima noastră de creștin și de ucenic al Domnului locuiește Duhul Sfânt și există dragostea lui Dumnezeu, atunci nu vom fi nepăsători față de nenorocirea aproapelui nostru mai ales atunci când o cunoaștem. Versetul biblic ne îndeamnă să izbăvim și să-l salvăm pe cel acuzat pe nedrept și să-i salvăm viața. Mântuitorul nostru, Isus Hristos, pentru a ne salva de la moarte veșnică, a murit El în locul fiecăruia dintre noi. Deci și noi suntem obligați moral, să salvăm și să ajutăm pe orice persoană aflată în necaz, în suferință și în momente foarte grele din viața lui. Lipsa de dragoste și egoismul din inima omului îl face să fie nepăsător și să nu vadă în mod” voit” nenorocirea semenului său, care are nevoie de ajutor și astfel poate fi salvat. Acei oameni ce nu sunt interesați să ajute mai pot avea și îndrăzneala de a se scuza, cu pretextul că nu au știut sau nu au văzut, motiv pentru care nu au dat ajutor în nici un fel. Dar, Dumnezeul nostru, Atotputernicul și Dreptul Judecător vede și cunoaște totul, nimic nu poate fi ascuns de ochii Lui cei sfinți. Dumnezeu știe de ce nu am ajutat pe cel aflat în nevoie și pe cel pedepsit pe nedrept de către oameni răi.” Deci, cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat” (Iacov cap.4:17). Acest verset al Bibliei ne arată că atunci când putem și avem ocazia să facem bine aproapelui nostru, putem să ajutăm sau să intervenim în orice fel pentru a salva viața cuiva și nu o facem, săvârșim un păcat, care se scrie în ceruri și Dumnezeu ne va trage la răspundere și ne va da plata cuvenită pentru ceea ce nu am făcut. Nimic nu are mai mare importanță decât salvarea unor suflete de la moarte și să le dăruim ajutorul de care au nevoie la timpul potrivit. Înaintea Domnului suntem responsabili pentru ajutorul ce-l putem da la nenorocirea și momentele grele prin care trece aproapele nostru, căzut pradă răutății și răzbunării celor răi. Dumnezeu ne atenționează să nu fim indiferenți și nepăsători față de nedreptățile ce le suportă cel nevoiaș, cel sărac și asuprit.. este drept să intervenim în apărarea lor. Biblia ne îndeamnă: ” Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului, scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi”(Psalm 82:3-4). Pentru ca rugăciunile și postul să fie ascultate și primite, Domnul ne cere să avem dragoste, milă și bună înțelegere de pace cu aproapele nostru care are nevoie de ajutor: nu are adăpost, duce lipsă de hrană și de îmbrăcăminte și simte nevoia de cuvinte de încurajare și de mângâiere.” Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia cap. 58:6,7, Matei cap.25:41-46).

Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, este exemplul desăvârșit, demn de urmat pentru noi și trebuie să facem ce a făcut El. Toate faptele Sale bune și sacrificiul Său suprem au fost făcute din dragoste și milă pentru o lume nenorocită și căzută în păcat. Domnul Hristos prin toate faptele Sale, învățăturile Sale pline de mângâiere, de milă și de speranță au avut scop vindecarea și salvarea oamenilor de la moarte.” Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1Ioan cap.3:16). Dacă iubim pe Dumnezeu, Tatăl nostru, pe Domnul Isus Hristos și-I prețuim jertfa Sa adusă pentru noi, să ne iubim semenii noștri prin faptele noastre făcute pentru ei. Căci Domnul Isus Hristos a plătit cu prețul jertfei Sale pentru păcatele fiecărei ființe omenești; aceasta înseamnă că toți avem un preț foarte mare înaintea lui Dumnezeu, salvarea și răscumpărarea noastră a costat Jertfa Fiului Său de la calvar.” Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă Viața Veșnică” (Ioan cap. 3:16).

Dumnezeu ne îndeamnă la o viață după voia Sa în conviețuirea și relațiile noastre cu semenii și în mod special Domnul are în vedere apărarea și ajutorarea văduvelor, al orfanilor, săracilor și străinilor. În mod firesc se întâmplă, ceea ce nu ar trebui să fie așa, că aceste categorii de persoane ale societății să fie cel mai adesea defavorizate, nedreptățile și tratate rău, fără dragostea și mila celor din jur. Se întâmplă deseori, că aceste categorii de persoane să fie oropsite, umilite de către acei oameni răi pentru că sunt singure și nu au nici un sprijin și nici o apărare de la nimeni. Dar Dumnezeu vede acest lucru și prin mila și dreptatea Sa, le este Ocrotitor și Tată. ”Așa vorbește Domnul Oștirilor: ”Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul. Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.” ...Când chemă El, ei n-au vrut să asculte: ”De aceea, nici Eu n-am vrut să ascult când au chemat ei”, zice Domnul Oștirilor” (Zaharia cap. 7:9,10,13.)” El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu care locuiește în locașul Lui cel sfânt” (Psalm 68:5). Bunul nostru Dumnezeu vine în apărarea văduvelor, orfanilor, săracilor și străinilor, cere și impune poporului, oricărui individ să nu-i asuprească, să nu le facă rău, ci să se poarte față de aceste persoane defavorizate cu milă, cu dreptate și să le dea ajutorul necesar.

Ne dăm seama din acest pasaj că Dumnezeul Atotputernic, Sfânt și plin de milă cunoaște totul despre fiecare persoană în parte, ce face bine și ce face rău, până și gândurile ne sunt cunoscute de Domnul. Suntem îndemnați să nu avem gânduri rele în inimă împotriva fratelui nostru. Comportamentul acelora care nu este după voia lui Dumnezeu şi care nu manifestă dragoste, milă și sinceritate față de semeni și față de văduve, orfani, săraci și străini este cunoscut doar de El. Acest comportament ne sfânt împiedică rugăciunile aduse Domnului și El nu le ascultă. Deci, pentru ca Dumnezeu să ne asculte cererile și rugăciunile și El să ne trimită răspuns și binecuvântare, este nevoie să ne îndreptăm viața și faptele și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Să avem milă așa cum și Dumnezeu a avut și are milă de noi.” A Ta Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplătești fiecăruia după faptele lui” (Psalm 62:12). Nu este suficient pentru un credincios numai să se achite de îndatoririle sale înaintea Domnului, în ce privește slujbele și rugăciunile aduse de el în biserică. Atunci când i se ivește ocazia, să fie primul care să ajute pe cel nevoiaș și să contribuie la izbăvirea acestuia, căci Domnul cunoaște inima fiecăruia și știe ce am putut face sau nu. Dumnezeu în bunătatea și dreptatea Lui, ne va răsplăti pe fiecare pentru faptele bune ce le-am făcut și pentru ce am putut face și nu am făcut.” El dă omului după faptele lui, răsplătește fiecăruia după căile lui” (Iov cap. 34:11). Inima să ne fie predată Domnului Hristos, plină de Duhul Sfânt și de roadele Sale și aceasta să se poată vedea atunci, când avem ocazia să ne” sacrificăm” pe noi pentru salvarea, pentru binele și fericirea aproapelui nostru.” Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani cap. 2:16). Avem strictă nevoie să cunoaștem foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie. Mintea să fie fortificată cu învățăturile și poruncile Domnului și Duhul Sfânt la vremea potrivită ne va aminti și ne va învăța ce să răspundem și cum să împlinim Voia lui Dumnezeu.

Aducem în atenție Pilda samariteanului milos spusă de Domnul Hristos în Evanghelia lui Luca cap. 10:25-37. Dacă suntem stăpâniți de simțământul milei, al dreptăţii și al dragostei cu toată lepădarea de sine, vom da ajutor și vom salva acel suflet căzut” între tâlhari” așa cum a făcut samariteanul milos și nu cum au făcut preotul și levitul. Această pildă prezentată de Domnul Isus are în esență pentru noi adevărul și învățătura: să avem milă de aproapele nostru oricare ar fi el și care are nevoie să fie ajutat şi sa întindem mâna în mod practic.

Pilda samariteanului milos se poate interpreta, este de actualitate și pentru generația noastră de azi și poate fi înțeleasă atât pentru viața aceasta de toate zilele, cât și spiritual. Sunt multe suflete în jurul nostru care au nevoie de a fi luate din” drum” și duse în hanul de poposire la adăpost, pentru a nu mai fi atacate de vrăjmaș și unde li se poate da îngrijirea și vindecarea necesară. Domnul Isus Hristos are milă de orice suflet salvat de sub puterea Satanei, îi dăruiește iertarea, vindecarea și îl îmbracă cu haina neprihănirii Sale.” Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi şi voi legați cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care și voi sunteți în trup” (Evrei cap. 13:3).

” Este un timp prețios de probă a fiecăruia, pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a face bine și pentru a ne îmbogăți în fapte bune. Cel mai bun mod în care poți recomanda adevărul, este trăind zilnic o viață consecventă, modestă și smerită ca ucenic a lui Hristos. Numai cei curați la inimă, cei buni și cei sfinți vor rămâne cu Domnul Hristos când va veni în Împărăția Sa. Viața să ne fie folositoare, răscumpărând timpul și ocaziile când să facem ce este plăcut lui Dumnezeu pentru slava și onoarea Sa”

Amin

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011

Soarta fățarnicilor și curăția inimii

Cum se manifestă fățărnicia în viața unei persoane? O persoană care este prefăcută: la exterior se arată a fi de treabă, amabilă prin vorbe, arată că ar fi credincioasă și sfântă, dar înlăuntrul inimii și al gândurilor sale nutrește răutate și viclenie, este lipsită de dragoste și de sinceritate. Umblă cu minciuni mascându-și intențiile rele ale inimii și ceea ce spune nu este din inimă. Soarta celor fățarnici va fi acolo unde” este plânsul și scrâșnirea dinților”.” Stăpânul robului aceluia va veni în ziua când el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe. Îl va tăia în două și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei cap. 24:50-51).

Domnul Isus Hristos atunci când era pe pământ a mustrat fățărnicia fariseilor și îi considera” orbi”, deoarece ei nu cunoșteau Scripturile și nu știau, ce era cel mai important pentru mântuirea lor.” Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată” (Matei cap. 23:26). În această situație văzută de Domnul, când fariseii și cărturarii acelei vremi își arătau credința și religiozitatea numai în afară pentru a fi văzuți de oameni, Domnul a văzut starea inimii lor lăuntrice, unde erau gânduri și intenții rele și păcătoase care-i făceau spurcați înaintea lui Dumnezeu (Matei cap. 15:19,20). Dumnezeu apreciază calitățile unui om după curăția și starea inimii sale. Din cele spuse de Domnul Isus Hristos fariseilor în Matei cap. 23, dar și oricărui om care se află în această stare, ne dăm seama că Domnul cunoaște răutatea și gândurile rele de ură și răzbunare împotriva semenului lor, care la exterior nu se văd. Dumnezeu dorește și ne îndeamnă ca faptele bune, cuvintele amabile adresate celor din jur și chiar rugăciunile ce le aducem Domnului să provină dintr-o inimă curată, sinceră și plină de dragostea lui Dumnezeu. Domnul urăște făţărnicia, necinstea și minciuna de orice fel. Curăția inimii și a gândurilor plăcute lui Dumnezeu va face loc Duhului Sfânt, care va locui în ea ca într-un templu (1 Corinteni cap. 3:16). Să dorim lucrul acesta – prezența Duhului Sfânt în inimă pentru a ne lumina și conduce numai pe căile sfinte ale Domnului Hristos. Ca adevărați ucenici și copii a lui Dumnezeu, este necesar să avem numai gânduri și simțăminte curate, sincere și care să arate dragoste pentru Dumnezeul nostru și dragoste pentru aproapele nostru. Ceea ce este înlăuntrul nostru, trebuie să se vadă și în afară prin comportament, vorbire, credință, rugăciune și fapte. Să nu fim ca cei prezentați în Tit cap. 1:16:” Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi și netrebnici pentru orice faptă bună.” Cunoscând bine Cuvântul Evangheliei și poruncile lui Dumnezeu, putem să ne îndreptăm viața în ce privește toate aspectele ei, să trăim și să împlinim voia lui Dumnezeu și să-i fim plăcuți Lui, ducând o viață de sfințenie și de neprihănire. Domnul Isus Hristos ne spune:” Dacă mă iubiți veți păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan cap. 14:15-17). În condițiile relației noastre cu Dumnezeu vom avea curaj, nădejde și îndrăzneală pentru a veni înaintea Domnului cu rugăciunile noastre și vom primi răspuns și binecuvântare.” Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea și nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!” (Psalm 66:18-20).

Fățărnicia și ipocrizia unora duce în eroare încrederea celor din jur, care sufăr dezamăgire în așteptările lor și inima le este rănită. Cei care sunt fățarnici urmăresc prin fățărnicie să-și atingă anumite scopuri egoiste, de răzbunare și să facă rău aproapelui lor, lovindu-l "pe la spate”. Astfel de persoane fățarnice sunt unelte ale Satanei și fac lucrarea lui. Preoții cei mai de seamă, bătrânii norodului, fariseii, Iuda – ucenicul Domnului și mulți alții care L-au acuzat pe nedrept cu mărturii mincinoase, au dus prin fățărnicia, complotul, ura și răzbunarea lor, la moartea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos pe crucea calvarului. Acești oameni răi au omorât pe Domnul Slavei ca pe cel mai mare făcător de rele, cu toate că El, Domnul și Mântuitorul nostru ne-a salvat de la moarte și a făcut numai bine tuturor. Dar, fățărnicia și mândria acuzatorilor Săi, au răstălmăcit total greșit scopul venirii Domnului Hristos și al minunilor Sale prin care și-a arătat divinitatea și acești fruntași ai norodului au dus în eroare prin mărturii mincinoase și acuzații nedrepte opinia publică. Aceasta au făcut-o acei oameni ai vremii și lideri religioși influențați de vrăjmaș. Au fost animați de un simțământ egoist și plin de răutate, răzvrătindu-se împotriva adevărului.

Deci, cei care aleg să fie fățarnici ascunzând răutate în inimă, invidie, clevetire, gelozie, suspiciuni, sunt oameni răi, vorbesc de rău pe aproapele lor, îl bârfesc, îl judecă și îl acuză pe nedrept, nu-i doresc binele, ci răul. Aceste persoane fățarnice care pe ascuns sunt împotriva semenului lor sunt lipsite de dragoste și de milă.

Un om sincer nu este fățarnic niciodată, este o persoană demnă de încredere și plină de gânduri și intenții bune, el simte și are compasiune pentru aproapele său. Psalmistul David este conștient de acest adevăr: ne putem apropia de Dumnezeu având o inimă curată și bună, deoarece El este un Dumnezeu Sfânt și nu poate privi păcatul de orice fel, chiar și din gânduri. În Proverbe cap. 4:23, 24 avem acest îndemn bun:” Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții. Izgonește neadevărul din gura ta; și depărtează viclenia de pe buzele tale!” Noi putem îndrăzni la Dumnezeu prin rugăciune cu o inimă sinceră și pocăită în Numele Domnului Isus Hristos și prin credința în meritele Sale Sfinte.” Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul meu! Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie și bucurie și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalm 51:6-10).

Omul lui Dumnezeu, David, este conștient că, o inimă care nu este curată și în care există gânduri păcătoase, îl poate despărți pe om de Dumnezeu. David dorește și prețuiește curățirea inimii sale și iertarea dăruită lui de Dumnezeu în urma pocăinței. Dorește de la Domnul să poată avea o inimă nouă și statornică și unde să locuiască Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Aceasta era ținta bucuriei și a relației lui cu Dumnezeu și, pentru a fi călăuzit și condus de Duhul Sfânt, David dorește de la Dumnezeu o inimă nouă și curățită de orice fel de păcat și care să fie predată Domnului.

Pentru a păstra o relație de pace și de credință cu Dumnezeu și pentru a fi ascultați și ajutați la vreme de nevoie este necesar din partea noastră personal să fim veghetori și să umblăm cu băgare de seamă asupra inimii și a gândurilor.”... și nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.” (Zaharia cap. 7:10 u.p).

Inima să ne fie curată, având gânduri de pace, de apreciere, de milă și de dragoste pentru semenul nostru și care să ne determine la fapte bune și în ce privește comportamentul în societate, să fim văzuți de Dumnezeu ca o mireasmă de viață spre viață. Să fim cu adevărat lumini în lume, care să lumineze și să nu fumege și să fim sare a pământului (Matei cap. 5:13-16).

Suntem îndemnați de Cuvântul lui Dumnezeu la sinceritate, la dragoste și să ne purtăm corect și cu dreptate unii față de alții căci dragostea nu face rău aproapelui nostru.

Să nu existe în inimile noastre viclenie, cârtire și nemulțumire, răutate și gânduri care să ducă la fapte de nedreptate și denigrare celor de lângă noi:” Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”( Psalm 106:3).” Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire... Cât despre dragostea frățească n-aveți nevoie să vă scriem; că voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții!” (1 Tesaloniceni cap. 4: 6,7,9).

Datorită ne vegherii și neatenției noastre putem cădea foarte ușor în situația de păcătuire și de fățărnicie, ajungând să vorbim de rău, să bârfim și să judecăm nedrept pe fratele nostru, dând atenție zvonurilor și mărturiilor mincinoase ale unora (Matei 7:1-5).

Să ne ajute Bunul Dumnezeu și să dorim aceasta cu multă rugăciune și pocăință, să putem birui păcatele din gânduri și din vorbe, pentru a fi cu o inimă curată și primiți de Domnul nostru Isus Hristos în Împărăția Slavei Sale veșnice.” Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul Cel Viu” (Evrei cap. 3:12).” Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei cap. 5:8).

AMIN

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011

Dragostea – partea a V-a
Efecte ale lipsei de dragoste din biserică

Dragostea este strict necesară pentru o bună înţelegere unii cu alţii, pentru păstrarea liniştii, a păcii şi a bucuriei în suflete, în societate, între toţi oamenii, în familie, în biserica Domnului şi oriunde în relaţiile şi comunicările dintre oameni, dintre familii şi în tot felul de organizaţii: şcoli, spitale, servicii publice etc. Dragostea din inima omului se manifestă împreună cu respectul pentru persoane, indiferent cine sunt acestea.

Cum se manifestă dragostea în biserici?

Dumnezeu doreşte ca fiecare dintre noi să avem o dragoste statornică, fierbinte şi sinceră unul pentru altul. Numai Dumnezeu poate vedea şi cunoaşte ce este în inima fiecărui credincios, căci, este posibil chiar din cei care au încheiat legământul cu Dumnezeu prin botez, dacă ei nu împlinesc poruncile Sale şi viaţa nu este întocmai după voia Lui ci au o credinţă superficială, aceştia să nu aibă dragostea lui Dumnezeu în inimă şi nici Duhul Sfânt. “Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi... dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele dintâi” (Apoc. Cap.2:2,4,5). În aceste versete sunt arătate adevăruri importante pentru biserică şi fiecăruia personal care se găsesc în această situaţie. Îngrozitor lucru este ca Dumnezeu să ne stea împotriva, să ne condamne pentru că ne-am părăsit dragostea de la început. Chiar dacă am înfăptuit şi unele lucruri bune, pe care le vede Dumnezeu, totuşi cea mai importantă este dragostea pe care nu o mai avem. Ne-am părăsit dragostea: aceasta înseamnă că nu mai suntem ca la început, cu o dragoste puternică şi cu o credinţă statornică. La început când ni s-a descoperit Dumnezeu şi mântuirea Sa, parcă am descoperit cea mai mare comoară. Eram cei mai fericiţi oameni, cei mai plini de bucurie şi de râvnă pentru credinţă şi pentru Dumnezeu. Dragostea noastră pentru Domnul Isus Hristos era văzută şi împărtăşită cu toţi cei din jur, iar Dumnezeu avea prioritate în inimă, în gândurile şi în faptele noastre. Eram în stare să ne dăm chiar şi viaţa pentru Dumnezeu. Totuşi Domnul în mila Sa ne dă îndemnul să ne întoarcem de unde am căzut şi să ne pocăim. În această situaţie este strict necesar să venim înaintea lui Dumnezeu cu multă rugăciune, cu credinţă şi să ne pocăim de ceea ce este rău în viaţa noastră, căci datorită păcatelor ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Mulţumim bunului Dumnezeu că în marea Lui milă ne mai acordă şanse de îndreptare şi de pocăinţă (1Ioan cap.2:1-2 şi cap.1:9).

“Aşadar voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni di casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi împreună ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni cap.2:19-22). Întrebarea pe care să ne-o punem fiecare: Ce facem noi, cât de puternică ne este legătură cu Domnul Isus Hristos, cât de consacraţi suntem slujirii lui Dumnezeu, ce facem şi ce eforturi depunem personal fiecare pentru a ajunge la acel înalt grad de sfinţenie, de dragoste şi de slujire uniţi cu Domnul Hristos încât să fim acei sfinţi şi cetăţeni ai cerului ca şi sfinţii celorlalte generaţii. Aceia care împreună cu Domnul Isus Hristos au contribuit la consolidarea, închegarea şi creşterea templului Său cel Sfânt – Biserica.

Având o imagine de ansamblu a bisericii creştine din zilele noastre şi văzând relaţiile dintre credincioşi se constată că nu există acea legătură de dragoste autentică ca între fraţi aşa cum o vrea Dumnezeu şi cum era la primii creştini de altă dată. Există dragoste dar aceasta este de suprafaţă, nu din inimă. Este o dragoste egoistă şi părtinitoare. Nu se vede dragostea sinceră pentru toţi, altruistă. Nu se vede unitate în ce priveşte credinţă şi zelul misionar. Membrii bisericilor existenţe (mare parte din ei) nu au dragoste “foame şi sete” pentru Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Nu toţi studiază Biblia cu seriozitate, cu interes şi cu rugăciune pentru a înţelege pe deplin voia lui Dumnezeu, să ştim cum să ne trăim viaţa de credinţă. Nu toţi înţeleg şi nu toţi predică la fel Sfintele Scripturi. Unii spun că cele zece porunci sunt valabile şi alţii nu. Având în vedere că biserica lui Dumnezeu este una singură, că va avea parte de răpire şi va ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, adevărul Sfintei Scripturi ne dă curaj să avem credinţă şi nădejde pentru mântuire şi viaţa să ne fie conform învăţăturilor ei. “Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. Cap.14:12). Pe cine îi vede sfinţi Domnul? Pe cei care păzesc poruncile Sale şi au credinţa lui Isus. Suntem mântuiţi şi salvaţi prin credinţa în jertfa mântuitoare a Domnului Isus de la calvar şi mergând pe urmele Sale sfinte vom împlini toate poruncile lui Dumnezeu date în Sfânta Evanghelie pentru noi. Din acest verset ni se arată că poruncile Domnului au fost şi vor fi păzite de sfinţii poporului Său şi care vor ajunge să rabde în încercări în acele zile de pe urmă, zile de necaz şi de strâmtorare. Deci poruncile lui Dumnezeu sunt valabile şi ni se porunceşte şi nouă să le păzim dacă iubim cu adevărat pe Dumnezeu.

În multe familii de aşa zişi creştini există neînţelegeri, familii unde soţii îşi lovesc soţiile şi la propriu şi la figurat, iar altele au ajuns chiar la despărţiri şi la divorţuri. Există copii cărora nu li s-a dat o educaţie bună, cei şapte ani de acasă şi nu au avut o educaţie creştină, care, prin purtarea lor lor de neascultare şi de răzvrătire, nu fac cinste lui Dumnezeu şi nici familiei. Îmbrăcămintea multora care frecventează bisericile este în pas cu moda lumii şi cât mai deocheată. Referitor la surori acoperământul de pe cap este foarte superficial sau chiar lipseşte. Această ţinută în îmbrăcăminte şi aspect nu este conform învăţăturilor Bibliei. Femeile creştine şi sfinte prezentate în Biblie se îmbrăcau cuviincios şi decent, nu se vopseau, nici nu-şi încreţeau părul şi nu se împodobeau cu nimic, decât cu “fapte bune ca nişte surori evlavioase” (1Petru cap.3:3, cap.4:5 şi cap.5:5,6). În ce priveşte ţinuta, îmbrăcămintea şi comportamentul nostru în Casa lui Dumnezeu să ne întrebăm: Îi place şi Domnului Isus şi facem cinste lui Dumnezeu ca nişte copii ai Săi? O dată de noi am ieşit din lume trebuie să nu mai fim ca lumea ci să fim cum ne vrea Dumnezeu.

Doresc ca starea multor creştini să nu fie ca starea celor din Laodicea: “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece şi nici în clocot, am să te vărs din gura Mea... te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apoc. Cap.3:15,16,18). Domnul, în mila Sa ne mai dă şansa îndreptării şi a pocăinţei. Din experienţa poporului Israel, de câte ori aceştia păcătuiau şi îşi călcau legământul, Dumnezeu îşi arăta mila pentru ei şi îi mai răbda. De multe ori şi-au luat angajamente de pocăinţă, prin înnoirea legământului lor cu Domnul, numai că ei nu l-au ţinut şi nu şi-au respectat promisiunea de a fi credincioşi şi ascultători şi atunci Dumnezeu i-a pedepsit. Toţi cei în vârsta au murit în pustie, iar în ţara Canaan au intrat numai două persoane din acea generaţie. Aceasta este o lecţie şi pentru noi cei de azi care călătorim spre ţara Canaanului Ceresc.

“Vă dau o poruncă nouă” a spus Domnul Isus “Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan cap.13:31). Ce minunată declaraţie! Dar este atât de puţin pusă în practică! Este dureros că în biserica de astăzi a lui Dumnezeu iubirea frăţeasca lipseşte. Membrii bisericilor de astăzi, din comportamentul lor, nu demonstrează că ar avea Duhul Sfânt care să-i călăuzească în purtare. Cei mai mulţi sunt lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu şi sunt supuşi firii pământeşti (Galateni cap.5:16-21). Mulţi dintre aceia care pretind că îl iubesc pe Mântuitorul nu se iubesc între ei. Cei care niciodată nu au experimentat iubirea duioasă şi cuceritoare a lui Hristos nu pot conduce pe alţii la izvorul vieţii. Iubirea Domnului Hristos în inimă alcătuieşte o putere convingătoare care-i face pe oameni să-L descopere în vorbire, într-un spirit blând şi milos, în înălţarea vieţii acelora cu care ei sunt în legătură. Lucrătorii creştini care izbândesc în strădaniile lor, trebuie să-L cunoască pe Hristos. Şi, pentru a-L cunoaşte, ei trebuie să cunoască iubirea Lui. În ceruri, destoinicia lor ca lucrători este măsurată după capacitatea lor de a iubi aşa cum a iubit Hristos şi a lucra cum a lucrat Hristos. “Să nu iubim cu vorba” scrie apostolul “ci cu fapta şi cu adevărul.”

Efecte ale lipsei de dragoste din inima oamenilor şi din lume

Scopul lui Dumnezeu încă de la început a fost ca omenirea să trăiască în pace, să se iubească unii pe alţii, în bună înţelegere şi fericire. Tristă situaţie este că, datorită lipsei de dragoste din inimile oamenilor şi a răzvrătirii lor faţă de Dumnezeu, căci nu doresc să asculte şi să-L respecte, efectele călcării legii lui Dumnezeu le vedem şi le auzim peste tot în lume, pe întregul pământ. În relaţiile dintre state al lumii, în relaţiile dintre familii, în relaţiile dintre oameni se pot vedea:

• Conflicte şi neînţelegeri care generează răzvrătire, revolte şi nemulţumiri de tot felul.

• Legi nedrepte în societate care apasă greu pe “umerii” celor săraci, amărâţi şi bolnăvi.

• Neînţelegeri în familii care duc la despărţiri, la divorţuri şi la nefericirea copiilor.

• Copii lipsiţi de cea mai elementară educaţie şi lipsiţi de educaţie creştină, pentru a deveni oameni cinstiţi şi drepţi pentru societate.

• Foarte multă boală şi suferinţă datorită nerespectării legilor lui Dumnezeu şi a legilor sănătăţii.

• Din cauza lipsei de dragoste şi lipsa prezenţei lui Dumnezeu din inimă şi din viaţa celor mai mulţi, aceştia nu au fericire şi nici speranţă pentru viitorul lor.

• Există în lume foarte multă nelegiuire şi călcare de lege înfăptuite de mulţi. Aceştia fac ce vor fără nici o teamă de Dumnezeu (2Timotei cap.3:1-5). Oamenii îşi fac rău unii altora, îşi spun minciuni, se înşeală unul pe altul, se săvârşesc multe violenţe şi crime. Există multă cruzime şi ucidere asupra animalelor şi a altor vietăţi care sunt fără vină şi fără apărare. Există multe nedreptăţi şi vărsare de sânge datorită simţământului de ură ce stăpâneşte inimile lor şi aceasta vine de la Satana care-i conduce şi îi influenţează.

Mulţi se întreabă: De ce există această situaţie în lume privind nivelul global şi personal?

Răspunsul este: Cei mai mulţi nu au dragostea lui Dumnezeu în inimă, nu au pe Dumnezeu Creatorul lor, pentru că L-au respins şi i-au respins dragostea Sa prin care Bunul nostru Dumnezeu doreşte să salveze pe oricine. Aceştia care L-au respins pe Dumnezeu au ales să asculte de Satana şi să îi slujească. Pentru toate aceste nenorociri din lumea lumea noastră Dumnezeu a hotărât o zi când îi va pune capăt. Va face dreptate căci Domnul nu se poate lăsa batjocorit şi va răsplăti pe fiecare după faptele lui.

În ziua de judecată toţi acei nelegiuiţi vor fi judecaţi şi pedepsiţi în primul rând pentru cel mai grav păcat al lor şi anume că au respins, au batjocorit, au nesocotit şi au călcat în picioare dragostea lui Dumnezeu oferită lor pentru a fi salvaţi. Păcatul Sodomei: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit (Ezechiel cap.16:49-50).

“O rămăşiţă cu o purtare sfânta va fi o mărturie a milei şi a dreptăţii lui Dumnezeu şi ei vor fi o mângâiere pentru cei nenorociţi” (Ezechiel cap.14:22-23).

RUGĂCIUNE:

Bunul nostru Părinte ceresc, Dumnezeu Atotputernic şi Sfânt, în Numele Domnului Isus Hristos, mai întâi îţi mulţumesc pentru măreaţa Ta dragoste şi milă, datorită căreia ne-ai dăruit salvarea veşnică prin jertfa Fiului Tău Sfânt, Isus Hristos. Mulţumesc Preasfinte Tată ceresc că Tu ai făcut totul şi ai dat tot pentru ca noi, păcătoşii, să fim mântuiţi şi salvaţi pentru Împărăţia Ta. Te rog dă-ne putere de la Duhul Tău cel Sfânt să putem trăi în sfinţenia şi dragostea Ta, încât să putem fi ai Tăi pentru veşnicie.

Pentru toate îţi mulţumesc. Ţie ţi se cuvine toată slava, cinstea, gloria şi mărirea, Tatăl, Fiului şi Duhului Sfânt, în vecii vecilor, Amin!

Olga Bucaciuc, Suceava

Octombrie, 2010