Cuvântul lui Dumnezeu – lumină pe cărarea vieţii
“Încrede-te în Domnul cu toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Prov. Cap.3:5-7).
Adevăratul creştin trăieşte prin credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, credinţa care are ca temelie cunoaşterea lui Dumnezeu din Cuvântul Sfintei Evanghelii şi din experienţa de viaţă. Această credinţă ne îndeamnă la pocăinţă şi la sfinţirea vieţii. Iubirea noastră pentru Dumnezeu trebuie să se vadă şi prin iubirea şi respectul pentru Cuvântul Sfânt al Bibliei.
Apropierea de Dumnezeu, prin relaţia ce o avem cu El, este în directă legătură cu acceptarea celor scrise în Sfânta Scriptură. Prin cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului scris al lui Dumnezeu, din Biblie, cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său Isus Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin studierea Bibliei, cu rugăciune şi dorinţa sinceră de a o cunoaşte şi înţelege, ne este descoperit Planul de Mântuire, oferit de Dumnezeu neamului omenesc. Ne este descoperită dragostea lui Dumnezeu manifestată prin jertfa de la Calvar a Domnului Isus Hristos pentru noi toţi (Ioan cap.3,16). Adevărul şi poruncile lui Dumnezeu, studiate şi împlinite zilnic, sunt lumina vieţii noastre. Ne ajută la căpătarea credinţei şi la creşterea în harul lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură găsim răspunsuri şi soluţii pentru toate problemele noastre de viaţă şi mai ales cum să căpătăm mântuirea şi salvarea veşnică. Domnul Isus ne spune în Ioan cap.15 vers.5: “Eu sunt viţa iar voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de mine nu puteţi face nimic” şi vers.7 “Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”. Legătura noastră cu Domnul Isus Hristos este Cuvântul Său, poruncile şi învăţăturile Sale, primite cu credinţă în inimă şi împlinite în viaţa de zi cu zi. Astfel, cu ajutorul Duhului Sfânt pe care îl cerem în rugăciune, putem aduce roade în neprihănire, trăind şi împlinind cuvântul Domnului.
Pavel spunea ucenicului Timotei, dar ne spune şi nouă astăzi: “Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi care pot să-ţi dea înţelepciunea, care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte şi să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu, să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2Tim. Cap.3:15-17). Biblia a fost şi este valabilă şi adresată tuturor generaţiilor de oameni. Prin ea ne este prezentat Dumnezeu Creatorul în dragostea şi sfinţenia Sa şi ne arată care este voia Sa sfântă. Are în centru caracterul lui Dumnezeu prin legea morală a celor zece porunci, standardul de vieţuire creştină în relaţia noastră cu El.
Un adevărat creştin a încheiat legământul cu Dumnezeu pe baza cunoaşterii cuvântului Său şi a credinţei sale. Pavel în Romani cap.1:16 spune: “Căci mie nu-mi este ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului apoi a grecului”. Sfânta Scriptură este o comoară de adevăr şi lumină care, primind-o şi acceptând-o cu respect şi teamă sfântă, ne arată singurul şi cel mai sigur drum care duce la mântuire şi la legătura noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a creat. Prin ea Dumnezeu ne vorbeşte, ne învaţă, ne mustră pentru îndreptarea vieţii. Pentru a călca pe urmele Domnului Isus Hristos este necesar să cunoaştem învăţăturile şi poruncile Sale. Domnul Isus Hristos s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl pentru ucenicii Săi astfel: “Le-am dat Cuvântul Tău... sfinţeşte-i prin Adevărul Tău. Cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan cap.17:14,17).
Cunoscând Biblia, întipărindu-ne în minte şi în inimă adevărurile sfinte şi armonizându-ne viaţa şi caracterele după poruncile şi învăţăturile ei, căpătăm înţelepciune de la Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt. Aceasta întrece orice altă înţelepciune din această lume. David face următoarele declaraţii şi dorinţe în ce priveşte Cuvântul Domnului în Ps.119 vers.9,11,18,105: “Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea”. Aceste lucruri să le spunem şi noi. Să fim conştienţi de importanţa cuvântului scris şi să-l luăm în considerare pentru viaţa personală. Noi, ca popor al lui Dumnezeu, să ne dăm tot interesul pentru cunoaşterea Sfintei Scripturi. Aceasta nu numai pentru sfinţirea vieţii noastre personale ci şi pentru a învăţa şi pe alţii să cunoască pe Dumnezeu şi dragostea Sa. Deci este o nevoie strictă pentru lucrarea misionară cu semenii noştri. Pavel spunea lui Timotei (în 2Timcap.3:17): “Cunoscând Scripturile omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Domnul Hristos a poruncit ucenicilor Săi să meargă şi să facă ucenici din toate neamurile botezându-i şi învăţându-i să păzească tot ce le-a poruncit Domnul prin Cuvântul Său (Matei cap.28:19-20).
Fiecare personal să studiem Biblia şi să citim din ea cu mult respect şi rugăciune căci Domnul Isus Hristos ne spune în Ioan cap.5:39 “Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Necercetând Scripturile vă rătăciţi”. Având Cuvântul Sfânt, învăţăturile şi poruncile lui Dumnezeu în minte şi în inimă, ne ajută să fim atenţi şi să nu păcătuim.
În Cuvântul Bibliei găsim mângâiere şi speranţă prin făgăduinţele lui Dumnezeu date poporului Său. Domnul Isus ne asigură că va fi cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului (Matei cap.28:20).
Întrebările pe care să ni le punem fiecare: mai suntem impresionaţi de Cuvântul Scris al lui Dumnezeu? Cum îl iubim şi îl primim? Cum îl respectăm şi îl împlinim în viaţa de fiecare zi şi fiecare clipă?
“Planul de mântuire al lui Dumnezeu asigură deplina instaurare a adevărului Său în fiecare credincios. Domnul Isus îşi cheamă poporul să lumineze lumea”. Noi suntem copii ai luminii. Dumnezeu ne-a scos din întuneric şi ne-a adus la lumină prin cunoaşterea Cuvântului Său (Efeseni cap.5:8-11).
“Răutatea de care e plină lumea noastră este urmarea faptului că Adam şi Eva au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu” (Geneza cap.3:1-11). S-ar părea că ne-am obişnuit cu Biblia, cu multe predici din Cuvântul Său şi nu-i mai dăm importanţa cuvenită. Nu ne lăsăm influenţaţi de mesajul Domnului şi rămânem aceiaşi în loc să creştem în sfinţenie. E posibil să tratăm cu indiferenţă şi să nu ne mai mişte cu nimic învăţăturile şi mesajele auzite de la amvoanele bisericilor, mesaje ce ar trebui să ne trezească de fiecare dată pentru a ne reface şi întări relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii noştri?! “Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El, voi cina cu el şi el cu Mine” ne spune Domnul Isus în Apoc. Cap.3:20. Dumnezeu a vorbit şi vorbeşte în multe feluri inimilor noastre. Prin mesajele Cuvântului Său, Domnul Isus, bate la fiecare inimă a fiecărui ascultător. Important este cât de doritori, cât de atenţi şi receptivi suntem în timpul serviciilor divine din Casa Domnului, ca să-I putem auzi bătaia la uşa inimii? Cum reacţionăm şi cum ne influenţează Cuvântul Său, Îi deschidem uşa inimii noastre Domnului Isus? “Pentru sufletul credincios si umilit Casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului” (Ellen White). Biblia, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, aduce o viaţă roditoare pentru cel ce-şi găseşte plăcerea în legea Sa şi zi şi noapte cugetă la legea Lui. “Este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care-şi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit” (Ps. Cap.1:1-3).
Să ne cercetăm în lumina adevărului prezentat de Domnul Isus în pilda semănătorului din Matei cap.13:23: sămânţa Cuvântului Său să cadă în inima noastră ca într-un pământ bun pentru ca să putem aduce roade în neprihănire. “Pacea lui Hristos să stăpânească inimile noastre şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”. Amin
10 septembrie 2005
Olga Bucaciuc, Suceava

POPORUL LUI DUMNEZEU, O MĂRTURIE
Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul Său Isus Hristos şi Duhul Sfânt pentru harul Său minunat pus la dispoziţia noastră de a fi mântuiţi şi salvaţi pentru Împărăţia Sa cea veşnică. Se cuvine ca, în Numele Domnului Isus Hristos, să aducem lui Dumnezeu tot respectul, recunoştinţa şi mulţumirile noastre şi să nu uităm că suntem biserica Sa pentru care Fiul Său şi-a dat viaţa la cruce.
Vechiul Testament ne prezintă poporul Israel, ales de Dumnezeu, ca popor al Său. Dumnezeu a dorit să facă din ei un popor sfânt şi o lumină pentru toate naţiunile pământului. I-a ocrotit, le-a purtat de grijă într-un mod deosebit şi le-a dat lumina Cuvântului şi a învăţăturilor Sale. Le-a dăruit şansa iertării păcatelor şi a mântuirii lor, prin simbolul jertfelor ce trebuia să le aducă, jertfe de animale, care L-au reprezentat pe Domnul Isus Hristos, marea şi îndestulătoarea jertfă ce avea să fie adusă pentru întreaga lume. Bunul Dumnezeu a făcut totul pentru salvarea lor şi a noastră ca parte a legământului încheiat. Poporul trebuia să asculte de toate poruncile şi orânduirile Domnului cu scumpătate şi credincioşie.
La venirea Domnului Isus Hristos pe acest pământ “a venit la ai Săi, dar ai Săi nu l-au primit dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi din Dumnezeu” (Ioan cap.1:12). În Luca cap.9:23 Domnul Isus ne spune: “Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea in fiecare zi si sa ma urmeze”. Noi suntem copiii lui Dumnezeu deoarece am răspuns chemării Sale iubitoare şi, prin credinţa noastră, am intrat într-o relaţie de legământ cu El. “Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” Evrei cap.8:11-12.
Biserica lui Dumnezeu s-a format începând cu primii ucenici ai Domnului, la care s-au adăugat toţi acei credincioşi ce au dorit să urmeze pe Domnul de-a lungul timpurilor. Alegerea celor doisprezece ucenici, care aveau diferite ocupaţii şi diferite poziţii sociale, Domnul Isus Hristos nu a făcut-o pe baza unor merite personale, căci fiecare avea şi defecte de caracter. Însă Domnul a citit în inima fiecăruia şi a văzut la ei inimi gata să asculte şi să creadă, cu excepţia lui Iuda care a avut şansa egală ca ceilalţi, inimi care s-au supus şi s-au lăsat modelate de Domnul Isus Hristos. Domnul ştia totul despre fiecare. Ucenicii după ce l-au cunoscut pe Domnul ca pe Fiul lui Dumnezeu, au devenit nedespărţiţi de El. Au lăsat ocupaţiile lor obişnuite şi, la chemarea Domnului Isus, L-au urmat până la sfârşitul vieţii lor. Domnul Isus i-a iubit foarte mult, le-a dăruit toată afecţiunea Lui şi i-a învăţat tot ceea ce ei aveau nevoie să cunoască despre Dumnezeu Tatăl şi adevărurile Sale sfinte, necesare pentru o viaţă de consacrare, de slujire şi de comuniune cu Dumnezeu. Influenţa dragostei Domnului Isus pentru ei i-a dus la pocăinţă şi la ascultare de El. În felul acesta şi-au dovedit şi ei, la rândul lor, dragostea şi respectul pentru Marele Învăţător. Învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu din Şcoala Domnului Hristos, ucenicii, le-au primit cu credinţă şi cu bucurie. Înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul, îi împuterniceşte cu Duhul Sfânt să ducă mai departe, în lumea întreagă, mesajul Evangheliei Sale.
După moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus la cer, ucenicii Săi, fiind umpluţi cu Duhul Sfânt, au devenit apostoli şi martori ai Săi. Ei au depus mărturie în faţa oamenilor despre tot ce au învăţat şi au văzut la Domnul Isus Hristos şi, mai ales, despre măreaţa jertfă de la Cruce şi despre planul de mântuire oferit tuturor celor ce vor avea credinţă în Dumnezeu. Au împlinit porunca Domnului Isus de a face ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhul Sfânt. Au contribuit astfel la creşterea numărului ucenicilor şi la formarea Bisericii lui Dumnezeu din lumea întreagă. Sfânta Scriptură ne prezintă mulţimea de martori ai credinţei în Dumnezeu care şi-au dat chiar şi viaţa pentru credinţă şi cauza Evangheliei (Evrei cap.11). Consacrarea lor în slujba Domnului, pentru salvarea sufletelor din întuneric, a fost mai presus decât orice alt interes personal. Pentru cauza Evangheliei mulţi creştini au suferit şi au murit cu credinţa şi nădejdea întâlnirii cu Domnul Isus şi cu făgăduinţele Sale veşnice ce le-au fost date.
Ce aşteaptă şi ce doreşte Dumnezeu de la noi, biserica Lui de astăzi? Avem aceleaşi făgăduinţe şi responsabilităţi ca şi creştinii, martori ai credinţei, ce au călătorit înaintea noastră spre Canaanul ceresc şi care au iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice.
Iubită Biserică a lui Dumnezeu, pentru care Domnul Isus Hristos şi-a dat viaţa la Calvar, ca noi să trăim veşnic, este timpul să ne trezim fiecare din indiferenţă şi nepăsare, toţi cei care am încheiat un legământ cu Dumnezeu. Să ne cunoaştem răspunderea chemării noastre de către Domnul Isus. Care este locul şi misiunea noastră faţă de Dumnezeu şi lucrarea Sa în lumea aceasta şi pentru acest timp? Cum L-au ascultat primii creştini pe Dumnezeu şi care este ascultarea noastră? Cum şi-au respectat legământul încheiat cu Dumnezeu şi cum îl respectăm noi pe al nostru?Cum l-au reprezentat ei pe Dumnezeu în lume şi cum Îl reprezentăm noi? Care este interesul nostru pentru cei din jur care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi cât consacrăm din timpul nostru pentru salvarea lor? Câtă răbdare au avut ei în suferinţe şi nedreptăţi din partea oamenilor nelegiuiţi şi câtă răbdare avem noi? Cum stăruiau ei în rugăciune, cum se rugau pentru primirea Duhului Sfânt şi pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu şi cât ne rugăm noi?
Fiecare să ne vedem starea şi să ne întoarcem la dragostea dintâi, la adevărata credinţă şi evlavie, în ascultare de Dumnezeu, gata să se sacrifice pentru cauza Domnului Hristos şi care este calea ce ne duce la cer. În Ioan cap.15:8 Domnul Isus Hristos ne spune: “Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” şi în Evrei cap.12:1 “Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”.
Să ne ajute Dumnezeu pe toţi, care am încheiat un legământ cu El, să ajungem unde ne-am pornit în Canaanul Ceresc. Amin
8 aprilie 2006, Olga Bucaciuc, Suceava

SĂ FIM GATA PENTRU ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL ŞI PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ
“... Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău...” Amos cap.4:4
Se cuvine să mulţumim şi să binecuvântăm pe Dumnezeu Tatăl, în Numele jertfei Domnului Isus Hristos şi a jertfei de la calvar. Să-I fim recunoscători şi să-I aducem slavă, laudă şi închinare în permanenţă şi cu toată smerenia şi umilinţa inimii noastre pentru harul de mântuire, de răscumpărare şi de iertare în care ne-a cuprins după planul şi voia Sa cea sfântă. Dumnezeu ne-a ales încă înainte de întemeierea lumii pentru a-I aparţine (Isaia cap.41:8-9; Ioan cap. 13:18 şi cap. 15:16; 1Tes. Cap.2:12-13). Dumnezeu ne-a văzut şi ne-a căutat pe fiecare de acolo unde eram în întunericul acestei lumi (1Ioan cap.4:10). A lucrat în chip minunat, ne-a ales şi s-a ocupat de noi.
Ne-a chemat la mântuire prin glasul Evangheliei Sale Sfinte şi prin puterea Duhului Sfânt ne-a luminat ochii inimii şi ai minţii, să putem pricepe şi înţelege chemarea iubitoare a Lui, chemarea la mântuire şi la iertare. Răspunzând chemării, cu credinţă, cu dorinţa de mântuire şi pentru salvare din păcat, Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, ne-a făcut să înţelegem şi să preţuim darurile cele mai măreţe al Sale: mântuirea, iertarea şi salvarea noastră pentru împărăţia Sa cea veşnică, prin jertfa şi sângele sfânt a Domnului Isus Hristos de la Calvar (Ioan cap.3:16; Efeseni cap.1:3-14). La timpul potrivit şi hotărât de Dumnezeu ne-a trezit mintea şi conştiinţa să preţuim şi să căutăm mântuirea sufletelor noastre (1Petru cap.1:1-5). Căci eram morţi în greşelile şi păcatele noastre când trăiam după mersul lumii acesteia, împlinind poftele firii pământeşti şi ducând o viaţă străină de voinţa şi poruncile lui Dumnezeu. Dar Domnul, în mila Sa, ne-a trezit să ne dăm seama de starea noastră păcătoasă şi să căutăm salvarea. În bunătatea şi prin harul Său, Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a lăsat găsit de fiecare din noi (Ieremia cap.29:11-14). Dumnezeu ne-a adus la viaţă, căci eram morţi în păcatele noastre şi inconştienţi de voia Sa în ce priveşte viaţa şi faptele de zi cu zi.
Ne-a ales cu scopul de a face din noi copii ai Săi, înfiaţi prin lucrarea Domnului Isus Hristos de răscumpărare. Pentru noi a plătit, cu preţul nespus de mare, al jertfei Sale de pe Cruce (Ioan cap.1:12; 1Ioan cap.3:1-3).
Ne-a ales să intrăm într-o relaţie de legământ şi de pace cu El, Creatorul şi Tatăl nostru ceresc, pentru a asculta de voia şi de toate poruncile Sale (Evrei cap.8:10-12; Romani cap.9:30).
Ne-a ales Dumnezeu pentru a fi sfinţi în toată purtarea noastră, prin Cuvântul Său cel Sfânt şi călcând pe urmele Domnului Isus Hristos. Căci Domnul Isus Hristos a zis. “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan cap 14:16 şi cap.17:16-17). Suntem chemaţi să fim ascultători de El cu toată dragostea şi consacrarea noastră în slujba Sa.
Ne-a ales să fim o mărturie a Lui în “întunericul” acestei lumi şi să-I slujim numai Lui cu scumpătate, cu tot respectul şi cu toată lepădarea de sine (Filipeni cap.2:12-16).
Ne-a ales, după marea Lui îndurare, să avem o relaţie vie şi sfântă cu El, printr-o comuniune zilnică, prin rugăciunile noastre aduse înaintea tronului Său de milă şi de har. Acolo, Domnul Isus Hristos, mijloceşte pentru noi înaintea Tatălui Ceresc şi ne trimite iertarea, ajutorul, călăuzirea şi ocrotirea Sa ca răspuns la rugăciuni (Psalmul cap.1; Matei cap.21:22; Fapte cap.1:14; Romani cap.12:12; Filipeni cap.4:6). Suntem aleşi de Domnul pentru a fi o “lumină şi sare” pe pământul acesta ca, prin faptele noastre bune, făcute din dragoste, El să fie slăvit şi onorat (Matei cap.5:13-16).
Dumnezeu, care este dragoste, prin Duhul Său cel Sfânt, a pus dragostea Sa în inimile noastre şi Duhul Sfânt ne este dat pentru a fi luminaţi, a ne învăţa adevărul Său, ca Mângâietor, ne călăuzeşte, ne dăruieşte pace şi credinţă, ne întăreşte şi ne convinge de Cuvântul şi voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa şi faptele noastre. În concluzie, Duhul Sfânt ne-a fost dăruit pentru a ne conduce şi stăpâni dorinţa inimii. Toate acţiunile, gândirea şi faptele noastre vor fi motivate de dragostea şi recunoştinţa noastră pentru Dumnezeu şi de dragostea şi mila pentru aproapele nostru care are nevoie de ajutor (Efeseni cap.1:3-11 şi cap.2:1-6). În prezenţa Duhului Sfânt vom respecta şi ne vom bucura de măreaţa lucrare de creaţiune a lui Dumnezeu din întreaga natură din jurul nostru chiar şi de fiinţa noastră, toate fiind create de El spre slava Sa, într-un chip minunat, măreţ şi nepătruns de înţelegerea minţii noastre (Ps. Cap.19). Şi acesta este un motiv să aducem lui Dumnezeu lauda, mulţumirea şi recunoştinţa pentru toate aceste daruri ale Sale (Geneza cap.1:1-31 şi cap.2:4-24; Prov. Cap.3:5-10).
Ne-a ales să-I recunoaştem măreţia lucrării Sale de creaţiune şi că El este marele Stăpân şi Creator. Se cuvine să-I aducem închinare, rugăciune, laude şi cântări, în permanenţă şi în mod special în ziua cea sfânta de Sabat, ziua a şaptea din săptămână, zi de odihnă, zi sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu. În această zi a sfârşit Domnul toată lucrarea Sa de creaţiune. Ziua de Sabat (Sâmbăta), ziua a şaptea din săptămână, trebuie sărbătorită deoarece este poruncită de Dumnezeu, este ziua Domnului şi ne aminteşte de El, Creatorul nostru şi al pământului cu tot ce este pe el cât şi al întregului Univers (Geneza cap.2:1-3; Exod cap.20:8-11; Ps. Cap.24:1-2, cap.33 şi cap.50).
Ne-a ales să ne încredem în El, în făgăduinţele Sale şi să-I fim credincioşi Lui, legământului încheiat cu El. În aceste condiţii, a relaţiei noastre cu Domnul, noi suntem poporul Său cel sfânt, Biserica Sa formată de pe pământ. Pentru aceasta se impune să ne iubim unii pe alţii şi să fim uniţi în dragostea Domnului Isus Hristos. Fiecare din noi suntem mădulare ale trupului Său, Biserica, iar Domnul Isus Hristos este Capul care conduce Biserica şi pentru care şi-a dat viaţa la Golgota, ca preţ de răscumpărare. Noi nu mai suntem ai noştri ci ai celui ce ne-a creat şi ne-a răscumpărat din robia păcatului pentru veşnicie (1Cor. Cap.12:12-27; Efeseni cap.5:23; Ioan cap.13:34-35). Domnul ne îndreaptă pe căile Sale şi este scut şi adăpost pentru noi care vom avea credinţă. Dumnezeu ne binecuvântează, ne ajută şi răspunde rugăciunilor noastre dacă avem dragoste şi încredere deplină şi neclintită în El (Ps. Cap.91; Ieremia cap.17:7-8).
Ne-a ales să călcăm pe urmele Domnului Isus şi să învăţăm de la El. Domnul Isus, când era pe pământul acesta, atras la Sine pe oameni cu dragostea şi mila Sa, făcându-le numai bine celor care erau în suferinţă şi în nevoi (Luca cap.10:25-37). A săturat cu pâine pe cei flămânzi şi a vindecat pe toţi bolnavii care au venit la El (Ioan cap.6:1-15; Marcu cap.3:10-11).
Să facem ceea ce Domnul ne-a învăţat şi ceea ce El a făcut pentru oameni. Caracterul nostru sfinţit, inima, gândurile şi faptele, să reflecte caracterul Domnului Isus Hristos, să învăţăm şi să înfăptuim tot ce ne-a învăţat El. Să trăim făcând dreptate, să nu uităm orfanul, văduva, săracul şi bolnavul, să avem dragoste şi mila pentru toţi cei din jur. Să nu obosim în facerea binelui, folosind toate ocaziile care ni se ivesc, făcând bine tuturor cât ne este posibil şi după cum nevoia o cere (Matei cap.5:48, cap.7:12 şi cap.22:37-40; Efeseni cap.5:8-9; Iacov cap.1:26-27).
Domnul Dumnezeul nostru ne-a deschis o cale şi o posibilitate pe care să mergem pentru a ajunge în Împărăţia Sa cea Sfântă şi veşnică, prin credinţa în jertfă Domnului Isus de la Calvar, acolo unde El a plătit pentru păcatele noastre (1Corinteni cap.15:3). Prin legământul încheiat cu Dumnezeu, botezul în apă, primim iertarea păcatelor noastre, datorită sângelui vărsat la cruce de Domnul Isus Hristos. O dată cu angajamentul nostru de credinţă, al legământului, am început o viaţă nouă, avem naşterea din nou şi nu mai trăim după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului Sfânt. Acestea sunt roadele credinţei şi pocăinţei noastre. Să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune să nu mai păcătuim, să biruim păcatul şi obiceiurile rele şi să trăim o viaţă nouă cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Cuvântul Evangheliei să-L citim şi să-L studiem zilnic căci, prin aceasta, avem toată lumina şi învăţătura pentru o viaţă de pocăinţă, de sfinţenie şi neprihănire. O viaţă de credinţă şi de slujire lui Dumnezeu din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată fiinţa noastră (Ps. Cap. 119:1-11,105; Ioan cap.5:39; Matei cap.22:37; Romani cap.1:16; 2Timotei cap.3:15-17). Trăind o viaţă curată, în ascultare de Dumnezeu şi cu rugăciune, inima noastră este un templu al Duhului Sfânt.
Proverbe cap.9 cu 8 ne spune “hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap”. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim îmbrăcaţi cu haina neprihănirii Domnului Isus Hristos şi cu fapte bune, iar Duhul Sfânt să nu ne lipsească (Isaia cap.61:10). El să ne conducă, să ne călăuzească în permanenţă la trăirea şi împlinirea adevărului şi a poruncilor lui Dumnezeu. Căci, numai având o curăţie a inimii, a gândurilor şi a faptelor, permitem şi onorăm pe Duhul Sfânt să ne ia în stăpânire viaţa şi fiinţa noastră. Duhul Sfânt ne este dăruit de Dumnezeu ca o pecete, ca o arvună a împărăţiei Lui şi suntem pecetluiţi pentru a-I aparţine (Efeseni cap.1:13-14; Fapte cap.10:44-48; 1Cor. Cap.6:19; Tit cap 3,5).
Suntem aleşi de Dumnezeu şi scoşi din lumea aceasta pentru a fi poporul Său care să fie deosebit de lume şi caracterizat de dragoste pentru Dumnezeu, pocăinţă autentică şi ascultare de toate poruncile Sale (Tit cap.2:14; Apoc. Cap.14:12). Dumnezeu doreşte de la poporul Său cel sfânt de astăzi, ca şi poporul Israel prezentat în Vechiul Testament, să fie o lumină pentru toate popoarele lumii. La nivel personal, fiecare credincios al Domnului, prin viaţa lui sfântă şi credincioşia sa faţă de Cuvântul Evangheliei să fie o lumină. Să fie un exemplu de trăire în neprihănire ca Domnul Isus Hristos. În felul acesta suntem reprezentanţi a lui Dumnezeu şi susţinători ai împărăţiei Sale (Exod cap.19,6; Efeseni cap.5:8-11). Una din motivaţiile fiecărui creştin adevărat, de trăire în sfinţenie şi în neprihănire, de păzire a tuturor învăţăturilor Biblice, este făgăduinţa revenirii Domnului Isus Hristos în slavă. Pentru acest măreţ eveniment, al întâlnirii cu Domnul, fiecare să avem conştiinţa trează şi un interes profund al pregătirii noastre. Ţinta supremă a călătoriei noastre pe acest pământ este întâlnirea cu Domnul. Pregătirea fiecărui credincios şi copil al lui Dumnezeu începe chiar din momentul încheierii legământului cu El. Se impune o pregătire autentică pentru fiecare personal. Prin credinţa şi relaţia noastră cu Dumnezeu zilnic să experimentăm şi să trăim pocăinţa prin ascultare şi teama sfântă de El şi păzirea tuturor poruncilor Sale (Eclesiastul cap.12:13-14; Apoc. Cap.13:11; 1Tes. Cap.5:23). Pentru aceasta este necesar să ne hrănim zilnic cu Cuvântul lui Dumnezeu, să citim din Biblie şi învăţăturile Sale să le împlinim. Adevăratul credincios, care aşteaptă pe Domnul, cugetă în permanenţă la Dumnezeu, la Legea Lui cea sfântă şi se roagă Lui pentru orice nevoie, aducând Domnului, în permanenţă, recunoştinţă şi mulţumire (Ps. Cap.1). Este tare şi statornic în credinţă şi în nădejde, în orice situaţie ar fi, chiar şi în momentele de încercare şi de suferinţă. Pe un astfel de creştin nu-l sperie nimic: nici suferinţa, nici necazurile, nici durerea şi nici chiar moartea, deoarece încrederea lui în Dumnezeu şi prezenţa Duhului Sfânt din inimă îi dă putere, răbdare, înţelepciune, dragoste, curaj şi îndrăzneală. Trebuie să fim gata pregătiţi pentru Dumnezeu în orice clipă a vieţii noastre din următoarele motive:
1. Cât mai avem viaţă şi mişcare în corpul acesta, încă mai putem să ne îndreptăm.
2. Dumnezeu s-a folosit, la aducerea la împlinire a multor lucrări ale Sale, de slujitorii Săi consacraţi şi pregătiţi pentru slujire. Trebuie să fim gata şi să răspundem lui Dumnezeu atunci când suntem chemaţi şi trimişi în lucrarea Sa: să ajutăm pe cei săraci cu diferite nevoi materiale si spirituale, pe cei bolnavi în trup şi în suflet, pe orfani şi pe văduve.
3. Să fim pregătiţi să ducem mesajul Evangheliei la cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi nu cunosc dragostea şi mântuirea Sa (Matei cap.28:19-20; Faptele Apostolilor).
4. Să fim pregătiţi pentru a trece prin cuptorul încercării credinţei noastre (Evrei cap.11:13-16; Matei cap.18:25,39; Luca cap.21:13-19). Să ajungem la acea stare când, desprinşi cu totul de lucrurile pământeşti, inima şi voinţa să nu ne fie lipite de nimic din ce este trecător în această viaţă, ca atunci când va veni vremea să ne putem despărţi de ele.
5. Este posibil să întâmpinăm eşecuri la dorinţele noastre, datorită nedreptăţilor şi care să ne afecteze viaţa aceasta: agoniseala celor necesare traiului, slujbele la locurile de muncă, să ne pierdem locuinţa şi ceea ce am crezut că ne aparţine, să avem parte de planuri eşuate în ce priveşte organizarea vieţii de familie şi a muncii, dorinţe neîmplinite şi care credem că sunt necesare şi bune, toate acestea să le putem suporta şi să nu ne afecteze în nici un fel credinţa şi dragostea noastră pentru Dumnezeu (Ioan cap.12:25-26; Matei cap.10:39).
6. Deoarece nu ştim planul lui Dumnezeu cu fiecare personal şi având în vedere că nu suntem stăpâni nici pe suflarea noastră de viaţă, să-L rugăm să ne ajute la pregătire şi să fim gata pentru orice situaţie o vieţii.
7. Să ne dea acea putere prin care să putem suporta, să putem trece cu bine şi biruitori prin orice fel de încercare îngăduită de Dumnezeu. A fi biruitori înseamnă a iubi pe Dumnezeu la fel şi să răbdăm cu bucurie orice suferinţă (Ecl. Cap.7,14; Romani cap.12,12). Avem exemplul mărturiei creştinilor martiri, care şi-au dat viaţa, cu bucurie şi credinţă, pentru Domnul Hristos.
8. Să fim pregătiţi în orice clipă să părăsim pământul acesta atunci când Dumnezeu hotărăşte să ne treacă în ţărână, la odihnă, până în clipa învierii sfinţilor.
Pentru toate acestea este nevoie ca toţi, cei care dorim sincer şi din toată inima mântuirea în Împărăţia Domnului şi întâlnirea cu El când va veni în slavă, să avem luate următoarele măsuri în ce priveşte siguranţa că suntem acceptaţi de El:
1. Să fim siguri că numele ne-a rămas scris în Cartea Vieţii şi că Dumnezeu ne cunoaşte pe nume (Maleahi cap.3:16-17; Matei cap.5:2-16, cap.7:14 şi cap.25:4,10,34-40; Galateni cap.5:22-25).
2. Să avem “haina de nuntă”, haina neprihănirii Domnului Isus Hristos atribuită nouă (Isaia cap.61:10; Matei cap.22:11-14; Apoc. Cap.7:13,14). Aceasta presupune să avem păcatele iertate, o viaţă de pocăinţă şi sfinţenie, clipă de clipă şi ceas de ceas împreună cu rugăciuni.
3. Să fim umpluţi cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care să ne fie lumină şi călăuză până la ultima suflare de viaţă. Numai stăpâniţi de Duhul Sfânt şi plini de roadele Sale să fim siguri că am slujit lui Dumnezeu cu toată lepădarea de sine.
4. Atunci vom fi gata când vom spune, cum a spus apostolul Pavel: “acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; mi-am sfârşit alergarea, mă aşteaptă cununa...”. Pavel, un exemplu de trăire şi de slujire lui Dumnezeu, cu toată lepădarea de sine şi-a pus viaţa în slujba Domnului, răspândind Cuvântul Evangheliei în lume. Nimic nu l-a oprit de pe calea Domnului după chemarea făcută lui de Dumnezeu. Nici necazurile şi împotrivirile, nici suferinţele, nici prigonirile şi bătăile, nici închisoarea şi lanţurile, nici foamea şi chiar frica de moarte nu l-au oprit pe acest slujitor al Domnului de la lucrarea la care a fost chemat.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu şi pe noi, fiecare creştin, să ajungem să spunem şi noi: fie că trăim, trăim pentru Domnul şi dacă murim suntem ai Domnului, căci vom muri cu nădejdea primei învieri şi a întâlnirii cu Domnul Isus atunci când va avea loc revenirea Sa în slavă. Atunci Domnul va învia pe toţi cei sfinţi şi-i va readuce la viaţă din mormintele lor (1Tes. Cap.4:13,14; Filipeni cap.3:8; 2Cor. Cap.7:7-11; 2Timotei cap.4:8; Iacov cap.1:12; Apoc. Cap.4:4).
“Căci Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” Tit cap.2:11-13.
RUGĂCIUNE
“Bunul nostru Dumnezeu, Tată Ceresc şi Creatorul nostru, în numele Domnului Isus Hristos, Fiul Tău cel Preaiubit, îţi mulţumesc pentru harul şi mântuirea oferite în dar prin meritele Domnului Isus Hristos de la Calvar. Te rog dăruieşte-ne tot ajutorul necesar, iertarea păcatelor noastre şi călăuzirea Ta, dă-ne putere de la Duhul Sfânt pentru a putea fi gata pregătiţi în orice moment al vieţii noastre pentru întâlnirea cu Tine. Pentru toate îţi mulţumesc. Ţie, Părinte Ceresc, ţi se cuvine toată slava, gloria, cinstea şi închinarea în veci de veci, iar noi ne supunem şi ne umilim înaintea Sfinţeniei Tale. AMIN”
IULIE 2009 OLGA BUCACIUC, SUCEAVA

TOATE POPOARELE CHEMATE
“Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L câtă vreme este aproape...” (Isaia cap. 55:1-13).
Adevărata credinţă care duce la mântuire şi la viaţă veşnică este acea credinţă bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe ascultarea de toate poruncile şi învăţăturile lui Dumnezeu scrise în Sfânta Evanghelie şi pe credinţa în jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos care a venit pe pământ şi s-a jertfit pentru întreaga lume (Ioan cap.3:16; cap. 5:39; 2 Timotei cap.3:15-17; Evrei cap.11:1-3). Acum, în aceste vremuri de pe urmă cât mai este timp de har şi de îndurare, când Dumnezeu prin Cuvântul Său cel Sfânt cheamă pe orice om de pe faţa pământului să ne dea iertarea, mântuirea şi făgăduinţa vieţii veşnice, trebuie să-L credem pe Dumnezeu şi să avem credinţă în făgăduinţele Sale pline de milă şi de credincioşie. Fiecare ne putem da seama de dovezile pline de putere, de dragostea şi mila lui Dumnezeu faţă de poporul Său şi faţă de toată omenirea. Mărturie ne sunt cele scrise în Sfânta Carte – Biblia cât şi ceea ce văd ochii noştri – creaţiunea lui Dumnezeu din întreaga natură (Isaia cap.45:12; Ps. Cap.33:4-22). Jertfa Domnului Isus Hristos, Fiul iubit al lui Dumnezeu Tatăl Ceresc care a plătit răscumpărarea noastră din păcat şi de sub puterea Satanei este dovada esenţială a milei şi iubirii lui Dumnezeu pentru omenirea de pe pământul acesta căzută în păcat. Dumnezeu doreşte să ne salveze pe fiecare din robia păcatului şi de sub puterea Satanei, vrăjmaşul sufletelor noastre, oferindu-ne iertarea de păcate, mântuirea şi viaţa veşnică prin Isus Hristos, Fiul Său şi Mântuitorul nostru.
Pentru a beneficia de făgăduinţa iertării şi mântuirii la care suntem chemaţi trebuie să-I răspundem lui Dumnezeu să venim înaintea Lui cu rugăciuni (Ioan cap.3:1-6). Să începem o viaţă nouă, să fim oameni noi angajaţi prin legământ şi să trăim după voia şi poruncile lui Dumnezeu. Să fim oameni sfinţi care să trăiască într-o relaţie de pace cu Dumnezeu, comuniune şi rugăciune permanentă şi ascultare de toate poruncile Sale. Nu există motive îndreptăţite prin care să-L respingem pe Dumnezeu, Creatorul nostru. Şi dacă Dumnezeu este respins şi ignorat cu bună ştiinţă de cei mai mulţi, aceasta va aduce cu sine în final judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu care, este şi un Dumnezeu drept, răsplătind pe fiecare după faptele lui (Ps. Cap.33:13-15; Rom. cap.2:5-10; Ps. Cap.62:10). Căci orice păcat şi orice neascultare de Domnul nu au nici o scuză şi nici o justificare îndreptăţită. Dumnezeu, Creatorul nostru care este Sfânt şi veşnic, ne cheamă prin glasul Evangheliei Sale şi prin toate dovezile de dragoste să venim la El (Marcu cap.1:15; Romani cap.2:4).
Vechiul testament ne prezintă ca popor favorizat al lui Dumnezeu pe poporul Israel, căruia Dumnezeu s-a făcut cunoscut într-un mod miraculos prin: eliberarea lor din robia egipteană, călăuzirea lor prin pustiu, minunile şi ocrotirea dăruite lor de Domnul şi apoi ţara Canaanului, ţară binecuvântată şi unde Dumnezeu a dorit ca poporul Său să o stăpânească şi să o locuiască. A dat poporului Său legi, porunci şi multe rânduieli care trebuia, prin credinţă, să le respecte cu stricteţe şi să trăiască prin ele pentru a trăi bine şi a avea fericire (Exod cap.20:1-17; Deut. Cap.6:1-9; cap 7:6-8). Poporul Israel de atunci, dar este valabil şi pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre (Israelul spiritual), trebuie să fie un popor sfânt şi deosebit faţă de toate popoarele lumii. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin legământul încheiat cu El, viaţa personală a fiecărui suflet să fie în ascultare şi în armonie cu voia şi poruncile Domnului, date lor prin Moise şi prin Domnul Isus Hristos (Deut. Cap.31; Evrei cap.8:10-13). Trebuiau să fie sfinţi şi credincioşi în relaţia cu Dumnezeu Tatăl. Să fie o lumină pentru toate popoarele lumii ca prin aceasta Dumnezeu să poată fi cunoscut de toate naţiunile pământului. Poporul Israel cât timp a fost ascultător de Dumnezeu a avut parte de ocrotirea şi de purtarea de grijă deosebită a Domnului. Deoarece jertfa de la calvar a Fiului lui Dumnezeu a fost adusă pentru toată omenirea, El doreşte să fie cunoscut de toate popoarele lumii (Matei cap.24:14). Manifestările de dragoste şi binecuvântările Sale sunt revărsate zilnic şi în permanentă peste toţi oamenii, buni şi răi. Trimite lumină, căldură, aer, apă, roade ale pământului, hrană pentru toate vieţuitoarele şi toate cele necesare vieţii de zi cu zi (Ps. Cap.145; Matei cap.5:45). Important este ca omul, oricare ar fi el, să ia seama la prezenţa lui Dumnezeu şi la bunătatea Lui faţă de noi păcătoşii. Căci Dumnezeu se îndură de noi nu după meritele noastre ci după mila şi bunăvoinţa Lui pentru ca noi să fim fericiţi şi să trăim bine în linişte şi în pace nu numai aici în călătoria vieţii noastre de pe pământ şi mai ales în viaţa veşnică.
Dumnezeu a chemat şi mai cheamă omenirea din toate generaţiile din orice loc şi din orice neam la împăcare cu El. La închinarea care trebuie să i se aducă numai Lui, Dumnezeu, Creatorul Atotputernic şi sfânt, în Numele Domnului Isus Hristos (Apoc. Cap.14:6-7). Cheamă pe oameni la o relaţie de legământ cu El aşa cum a încheiat cu poporul Său de altă dată şi cum prevede noul legământ prin Domnul Isus Hristos (Ps.50:1-6; Ioan cap.3:5; Marcu cap.16:16; Romani cap.6:3,4,8). Dumnezeu vede şi cunoaşte starea fiecărei naţiuni, a fiecărui popor şi a fiecărei persoane de pe faţa pământului. Nimic nu este ascuns de Dumnezeu care vede viaţa şi faptele fiecărei persoane: fapte bune sau fapte rele; fapte în ascultare de poruncile Sale sau fapte care calcă şi nu respectă poruncile şi voia lui Dumnezeu. Până şi gândurile fiecăruia sunt cunoscute de Dumnezeul nostru (Ps.33:13-22; Ps.87:6; Ieremia cap 32:18-19; Fapte cap.17:24,26,31).
Sunt mulţi oameni pretutindeni pe pământ care nu cunosc pe Dumnezeu în conştiinţa lor. Viaţa şi faptele lor sunt în mare parte străine de voinţa Domnului care i-a creat. Unii au o credinţă a lor, care nu este bazată pe cele scrise în Sfânta Scriptură şi nici pe jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos de la calvar. Aceste persoane şi-au stabilit singuri diferite reguli de credinţă după cum le-a trecut prin minte, făcând multe lucruri şi sacrificii de timp şi bani fără a fi în acord cu ce vrea Dumnezeu şi cu ce scrie Biblia (Prov. Cap.30:11-14,17). Aceasta se întâmplă deoarece oamenii nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi ceea ce El ne porunceşte fiecăruia. Aceste persoane caută pe Dumnezeu în alte locuri, prin alte modalităţi şi pe alte căi decât cele scrise în Biblie ca învăţături pentru viaţă (Isaia cap.5:20-21). Îngrozitor este faptul că mulţimi de oameni au nădejdi ale credinţei lor înşelătoare care nu-i duc la viaţă ci în mod sigur la judecata finală şi la moarte. Proverbe cap 15:3-8 ne spune: “Căci ochii Domnului sunt în orice loc” şi văd faptele şi închinarea fiecărei persoane. “Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului...” (Ieremia cap.7:4-11). Căci, după evanghelia Să şi după legea Sa propovăduită lumii de Domnul Isus Hristos şi de apostoli, Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate (Matei cap 7:13-29).
După cum acesta Carte Sfântă este la îndemâna tuturor, oamenii au preţuit-o sau nu, după cum au respectat şi au împlinit poruncile Domnului scrise în ea sau după cum au respins-o şi şi-au făcut singuri reguli ale credinţei lor, se constată două categorii de oameni:
1. Oameni temători de Dumnezeu, ascultători şi împlinitori ai poruncilor Sale, prin credinţă lor.
2. Oameni care sunt străini de voia şi poruncile Domnului scrise în Sfânta Scriptură. Mulţi din aceştia chiar dacă sunt invitaţi să cunoască Biblia pentru a cunoaşte calea şi adevărata credinţă care duce la mântuire, ei resping chemarea şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu (Isaia cap.55:1-5; cap.66:4,6,15-18). Aceştia au “ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud” (Romani cap.2:16; 2 Corinteni cap.4:3-4).
Bunul Tată ceresc cu mila Sa vede dorinţa şi căutarea sinceră a unora dintre oameni. Domnul îi cheamă la El să se hrănească cu “bucatele” Sale aducătoare de viaţă şi de cunoaştere. Cei însetaţi să vină să bea din izvorul curat al vieţii. Cuvintele şi învăţăturile Bibliei sunt adevărata hrană, “pâinea trimisă din cer” şi o adevărată băutură pentru sănătatea şi viaţa sufletului (Isaia cap.55:1; Ioan cap.4:10-14; cap.6:10-14,26,27). Harul mântuirii noastre ne este dăruit de Dumnezeu prin marele merit al jertfei Domnului Isus Hristos de la calvar. Ni se oferă chemarea şi intrarea în acest legământ al harului lui Dumnezeu (Isaia cap.55:8-13). Nu trebuie decât ca omul păcătos, oricare ar fi el, să vină la Dumnezeu care iartă păcatele, căci Domnul “nu oboseşte iertând” dar, cu condiţia ca omul să se teamă de Dumnezeu, să ia hotărâre potrivită şi fermă prin credinţă şi cu rugăciune. Hotărâre de a asculta de Dumnezeu, de poruncile Sale şi de toate învăţăturile scrise în Cartea Sa Sfântă, Biblia. Pentru aceasta omenirea este îndemnată să cunoască cele scrise în Biblie şi mântuirea oferită numai prin Isus Hristos (Isaia cap.1:16-20; cap.55:6-7; Ioan cap.1:1-14 şi cap.14:6). Dumnezeu cheamă pe toţi cei ce-L caută şi sunt însetaţi după adevăr şi mântuire. Domnul, în mila şi bunătatea Sa cea mare, se lasă găsit de orice suflet dornic de mântuire şi de iertare (Ieremia cap.29:11-14; Prov. Cap.16:9). Mulţi oameni rătăcesc departe de Dumnezeu pe alte căi străine. Nu au o relaţie de credincioşie cu Dumnezeu, bazată pe ascultare de poruncile Lui. Viaţa multora este la voia întâmplării, călcând conştient şi inconştient poruncile Domnului. Nu au teamă sfântă de Dumnezeu la săvârşirea multor păcate în gânduri, în vorbe şi în fapte şi nu le este asigurată iertarea păcatelor săvârşite deoarece nu fac rugăciuni sincere cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu în numele Domnului Isus Hristos (Ieremia cap.5:23-30). Aceste persoane nu sunt sigure de mântuire şi nici pe ocrotirea lui Dumnezeu dar nici nu-şi dau interes pentru aceasta, interes de a căuta cu disperare pe Dumnezeu. Cei mai mulţi stau într-o linişte nepăsătoare, fiind împăcaţi cu starea lor de acum, fără să se gândească la ziua nenorocirii şi că totul se poate schimba pentru soarta lor viitoare. Această categorie de oameni, ce nu-L recunosc pe Dumnezeu şi nu doresc să depindă de El, sunt numiţi de Biblie “cei răi”. Acestora Dumnezeu nu le ascultă rugăciunile şi îngăduie nenorociri peste ei (Ps. Cap.34:16,21). Exemplul generaţiei lui Noe şi al lui Lot, cei din Sodoma şi Gomora. Oamenii nelegiuiţi şi răi nu au luat în serios chemarea la pocăinţă, îndreptarea vieţii lor de la rău la ce este bine şi la ascultare de Dumnezeu. Fiecare persoană, toţi, de la mic la mare, făceau ce voiau fără nici o teamă de Dumnezeu, Creatorul. În Noul Testament, Domnul Isus Hristos, prezintă ca un semn al sfârşitului starea naţiunilor din zilele noastre, ca şi cei dinainte de potop (Geneza cap.6; Matei cap. 24:37; Luca cap.17:26-29).
Cei mai mulţi din generaţia noastră sunt idolatri prin închinarea şi manifestarea credinţei lor. Respectă tradiţii şi porunci omeneşti provenite dintr-o credinţă secularizată, moştenită de la părinţii lor şi de care nu doresc să se despartă. Unii sunt conştienţi că această atitudine de respingere a adevărului lui Dumnezeu şi al adevăratei credinţe, îi ţine departe de Dumnezeu şi de mântuire. Gravă este situaţia pentru unii oameni când în mintea, în vorbele şi susţinerea lor există idea că binecuvântările şi ocrotirea ce le dă Dumnezeu, bunăstarea de care se bucură mai mult decât alţii, întunecaţi la minte de Satana, pun aceste daruri şi binecuvântări pe seama religiozităţii lor false, pe seama “sfinţilor” la care se închină şi pe care îi consideră “protectori” şi pe seama lăcaşurilor de cult pline de idoli, de icoane “făcătoare de minuni” şi a zilelor de sărbătoare cu nume de sfinţi ce le respectă cu stricteţe. Deci binecuvântările primite şi prosperitatea vieţii multora, date de Dumnezeu, le atribuie idolilor lor şi nu lui Dumnezeu Creatorul DĂTĂTORUL, IZVORUL şi SUSŢINĂTORUL DE VIAŢĂ. Numai lui Dumnezeu şi numai Lui i se cuvine: toată lauda, tot meritul, toată cinstea, slava şi închinarea noastră pentru tot ce avem, binele, fericirea şi ocrotirea zilnică primite din mâna Părintelui Ceresc. Căci noi ca fiinţe de pe pământ, cu viaţă, sănătate şi mişcare existam numai prin puterea creatoare, susţinătoare şi prin mila lui Dumnezeu, a Domnului Isus Hristos şi a Duhului Sfânt (Isaia cap.2:8-22 şi cap.40:17-31). Să ne amintim de soarta multora din poporul Israel de altă dată care au păcătuit în multe feluri, călcând poruncile lui Dumnezeu, s-au amestecat cu popoarele păgâne şi s-au dat la idolatrie, înlocuind închinarea ce trebuia să o aducă numai lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc şi s-au închinat la tot felul de idoli aducându-le chiar şi jertfe. Care a fost soarta poporului Israel?. Pentru că au călcat legământul şi nu au respectat poruncile lui Dumnezeu cu toată inima lor Dumnezeu i-a lepădat, i-a blestemat şi au suportat consecinţele neascultării lor (Ieremia cap.6:27-30). Au avut parte de-a lungul istoriei de nenorociri şi distrugeri, fiind salvată doar o mică rămăşiţă din poporul Israel (Isaia cap.1:2-9,28). Şi astăzi Dumnezeu îngăduie multe nenorociri şi distrugeri pe pământ, calamităţi naturale, cutremure, inundaţii, accidente în aer şi pe uscat când au loc pierderi materiale, financiare şi multe vieţi. Acestea sunt îngăduite ca pedepse pentru nelegiuirile unora şi ca lecţii de pocăinţă pentru cei rămaşi în viaţă. Lecţii de trezire şi de îndreptare către Dumnezeu. Lumea de azi trebuie să fie trezită în conştiinţa ei, să vină la Dumnezeu cu credinţă şi să-I aducă închinarea care I se cuvine numai Lui (Isaia cap.55:6-7).
Se constată că mulţi îşi trăiesc viaţa înfăptuind multe şi diferite păcate şi fapte care nu plac lui Dumnezeu. Aceştia nici nu-şi dau seama de viaţa şi starea lor faţă de voinţa Domnului. Au mintea întunecată, fără vreo mustrare de conştiinţă la înfăptuirea răului unii faţă de alţii. Oamenii îşi spun minciuni unii altora, se înşeală unii pe alţii, se dispreţuiesc şi se urăsc unii pe alţii înfăptuind chiar şi crime. Se îmbuibă şi sunt beţivi. Chinuiesc şi ucid fără milă fiinţe umane, animale şi alte vietăţi create de Dumnezeu. Nu respectă natura creată de Dumnezeu ci mai degrabă o distrug. Şi la toate aceste fapte ale vieţii lor se consideră “creştini” şi aduc închinare şi fapte pentru răscumpărarea sufletelor şi pentru iertarea păcatelor lor chiar şi pentru cei au murit, într-un mod total greşit şi pe care Dumnezeu, toate aceste practici ale credinţei lor le urăşte şi le condamnă. Astfel de rugăciuni nu sunt primite de Dumnezeu căci păcatele pun un zid de despărţire între ei şi Dumnezeu (Isaia cap.59:1-4; Romani cap.2:18-24). Puţini sunt cei care caută cu adevărat pe Dumnezeu şi doresc să-I slujească şi mulţi sunt cei care acum, când este timpul favorabil de har şi de mântuire, stau nepăsători şi resping chemarea iubitoare a Domnului (Matei cap.7:13-14). Ca şi atunci când a avut loc potopul de pe timpul lui Noe, când toată acea omenire a murit înecată de apele trimise de Dumnezeu pentru răzvrătirea şi răutatea lor. Această generaţie de oameni de pe pământ au ales şi au găsit plăcere să trăiască în păcate şi în tot felul de nelegiuiri, desconsiderând pe Dumnezeu şi darul mântuirii Sale. Răbdarea lui Dumnezeu are o limită cu lumea păcătoasă cu toate că El nu doreşte moartea păcătosului ci pocăinţă pentru salvarea lui (2 Petru cap.3:9,15). Uşa harului se va închide şi, în dreptatea Lui va judeca şi va pedepsi toate păcatele fiecărei persoane: mic şi mare, tânăr şi bătrân (Geneza cap.6; Luca cap.17:26-30). Şi astăzi cei mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care pretind că sunt creştini religioşi au o credinţă moştenită, faptele lor zilnice şi închinarea lor nu sunt aşa cum porunceşte Dumnezeu şi cum trebuie să I se slujească. Căci adevărata închinare ce trebuie adusă înaintea lui Dumnezeu şi rugăciunile noastre trebuie să fie făcute de fiecare persoană cu: pocăinţă cu tot respectul, cu recunoaşterea păcatelor înaintea Domnului cu umilinţă şi cu smerenia inimii, cerând iertare pentru păcatele înfăptuite. În această lume, închinarea şi serviciile de închinare, sunt aduse înaintea diferitelor chipuri de sfinţi şi în lăcaşuri de cult împodobite cu icoane şi cu alte obiecte de cult specifice lor. Acest fel de închinare, la chipuri şi icoane, calcă porunca a doua din Decalog – cele zece porunci (Exod cap.20:3-6; Ps cap.97:7). Sărbătoresc diferite zile din an închinate numelor de sfinţi. Fac tot felul de canonuri pentru iertarea păcatelor, considerând că preotul lor spiritual le poate decide soarta (Isaia cap.56:10-12). Deci au mai mare consideraţie şi încredere în mijlocirea unui om decât în Marele nostru Mântuitor şi Mijlocitor Isus Hristos (1Timotei cap.2:5-6). În rătăcirea lor ţin anumite perioade de timp şi zile de post premergătoare unor sărbători mai importante ale sfinţilor inclusiv pentru sărbătoarea naşterii şi învierii Domnului Isus. Toate acestea şi multe alte practici pe care “creştinii” acestei lumi le respectă nu sunt prevăzute şi nu sunt poruncite de Sfânta Evanghelie. Sunt datini şi porunci omeneşti, străine de adevărul şi de voinţa lui Dumnezeu. Un om al lui Dumnezeu a fost inspirat să constate un adevăr foarte trist: în aceste timpuri majoritatea omenirii se închină la orice altceva şi numai lui Dumnezeu nu. Cred în multe alte lucruri, zile şi sfinţi, dar în Dumnezeu nu cred. Este îngrozitor pentru toţi aceşti oameni, care au dat la o din viaţa şi din credinţa lor pe Dumnezeu şi adevărul Biblic. Ei şi-au făcut o credinţă a lor proprie călcând şi ne respectând cele zece porunci ale lui Dumnezeu (Exod cap.20:1-17). În această lege morală, scrisă şi dată de Dumnezeu oamenilor, ca să trăiască prin ele, respectându-le cu stricteţe, Dumnezeu, în porunca a patra impune ca noi, oamenii de pe pământ, să lucrăm şase zile din săptămână iar ziua a şaptea, Sâmbăta, este singura zi de închinare, de sărbătoare şi de odihnă când omul, oricare ar fi el, să nu lucreze. Odihna este dăruită de Dumnezeu în această zi, atât pentru oameni cât şi pentru animale. Ziua a şaptea din fiecare săptămână este ziua Domnului pe care El a binecuvântat-o şi a sfinţit-o şi care trebuie respectată în cinstea Lui (Geneza cap.2:3; Exod cap.20:8-11; Isaia cap.56:1-8 şi cap.58:13-14). Se constată că mulţi oameni, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni nu respectă şi nu împlinesc cele zece porunci date de Dumnezeu, porunci care sunt veşnice. Ba mai mult s-au încumetat fără teamă de Dumnezeu, reprezentanţi religioşi ai oamenilor, să schimbe ziua de închinare a Domnului, ziua de Sabat şi a şaptea zi din săptămână cu ziua întâi – ziua de Duminică. Aceasta este o încălcare a poruncilor lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este veşnică şi nimeni nu are permisiunea să o schimbe. Cei ce au schimbat ziua de închinare, de sărbătoare şi de odihnă a Domnului cu altă zi, cât şi oamenii care nu respectă ziua sfântă de Sabat rânduită de Dumnezeu, vor suporta pedeapsa lui Dumnezeu ca şi pentru alte călcări ale legii Sale sfinte (Exodul cap.20:8-11; Isaia cap.56:4-7 şi cap.66:15-17,22-24; Daniel cap.7:25; Maleahi cap.3:16-18 şi cap.4:1-3; Apoc. Cap.22:18-19). Majoritatea oamenilor fac tot felul de fapte rele: înşeală pe alţii, urăsc, spun minciuni, trăiesc fără ruşine în desfrânare, multe femei se fac vinovate înaintea lui Dumnezeu de avorturi, ucigându-şi copiii, mulţi sunt lacomi de avere şi se ocupă şi îşi pun încrederea pentru succesul lor în vrăjitorii, fac multe rele în ascuns pe care Dumnezeu le cunoaşte, le condamnă şi în ziua cea mare a judecăţii, faptele fiecărei persoane, vor fi date pe faţă şi Dreptul Judecător le va da pedeapsa cuvenită (Isaia cap.2:17-22 şi cap.57:13-14; Fapte cap.17:31; Apoc. Cap.20:12-15 şi cap.21.8). Îngrozitor este faptul că şi copiii multor familii, neavând o educaţie corectă şi religioasă, calcă pe urmele părinţilor. Satana se foloseşte de minţile lor şi îi îndeamnă să facă tot felul de lucruri rele, ne respectând poruncile lui Dumnezeu, inclusiv porunca a cincea din Decalog (Exod cap.20:5,12; Prov. Cap.19:26; 2Timotei cap.3:1-5).
Dumnezeu a creat prima pereche de oameni după chipul şi asemănarea Sa. După căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, păcatul a intrat în lume, stăpânind asupra tuturor oamenilor şi i-a despărţit de Dumnezeu. Cei care păcătuiesc cu ştiinţă sau fără ştiinţă nu ascultă de voia lui Dumnezeu şi înfăptuiesc lucruri pe care El le condamnă şi le urăşte, sunt robi ai păcatului şi ai Satanei. Căci el este iniţiatorul şi vrăjmaşul sufletelor noastre (Romani cap.6:16-18; Tit cap.3:3; 1Ioan cap.3:9-10). Dumnezeu, prin Fiul Sau Domnul Isus Hristos şi prin iertarea Sa, doreşte să refacă sfinţenia caracterelor noastre, să devenim copii ai Săi şi robi ai neprihănirii. Îndemnul Domnului Isus Hristos pentru noi este să fim sfinţi în toată purtarea noastră (Ioan cap.17:17; Evrei cap.3:12; 1Tes. Cap.4:3,7). Ni se oferă toate posibilităţile de a ne împăca cu Dumnezeu prin hotărârea, alegerea noastră, prin credinţa în adevărurile şi făgăduinţele Sale, scrise în Sfânta Evanghelie. Partea fiecărei persoane este să răspundă lui Dumnezeu, care cheamă omenirea, toate popoarele de pe pământ să vină la El, să-şi îndrepte viaţa personală, pentru a fi salvaţi de marea zi a judecăţii Sale. Să ne schimbăm faptele din viaţa de zi cu zi, să-L recunoaştem pe Dumnezeu, să ascultăm de El, să-L iubim şi să-L respectăm cu toată inima şi cu toată fiinţa noastră. Toate capacităţile noastre fizice, mintale şi intelectuale, dăruite de Dumnezeu, să le punem în slujba ascultării de El. Să fim atenţi cu noi înşine să nu mai păcătuim în gânduri, în vorbe şi în fapte şi să facem ce este plăcut, drept şi bine înaintea lui Dumnezeu. În aceste condiţii de pocăinţă a noastră, Dumnezeu ne-a făgăduit iertarea păcatelor din trecut, ne trimite binecuvântările, ajutorul şi călăuzirea Duhului Său cel Sfânt, iar, la sfârşit de cale, viaţa veşnică în raiul Său (Isaia cap.57:14-21; Matei cap.6:31-34; Ioan cap.14:1-3; Apoc. Cap.21:3-4 şi cap.22:7,12-15).
Rugăciune
"Părinte Ceresc, Domnul şi Dumnezeul nostru cel Sfânt şi veşnic, care ne-ai creat, in Numele Domnului Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, Te rog să ne ierţi păcatele, să ne curăţeşti cu Sângele Sfânt al jertfei de la calvar şi ajută-ne să trăim o viaţă nouă după voia Ta cea sfântă, împlinind toate poruncile Tale, ce ni le-ai lăsat scrise în Sfânta Evanghelie. Dorim să ne faci vrednici pentru împărăţia Ta. Pentru această, te rog, scrie-ne numele în Cartea Vieţii. Învaţă-ne cum să ne rugăm Ţie, căci numai Tu, Bunul nostru Dumnezeu, eşti vrednic de închinare împreună cu Domnul Isus Hristos, Fiul Tău şi cu Duhul Sfânt. Te rog ajută pe orice persoană care doreşte să te cunoască şi să-ţi slujească aşa cum este voia Ta, să-ţi aducă rugăciune şi închinare într-un mod plăcut şi acceptat de Tine şi după cum ai lăsat scris în Sfânta Evanghelie. Doamne, Dumnezeul meu, ai milă de multele suflete care nu Te cunosc şi lasă-Te găsit de orice suflet care “bâjbâie prin întuneric”, căutând Calea care duce la Mântuire. Căci Domnul Isus Hristos este “Calea, Adevărul şi Viaţa” şi numai prin El avem intrare în Împărăţia Cerului. Trezeşte conştiinţa şi luminează mintea multor suflete să vină la Tine prin credinţa lor, pentru a fi salvaţi în Împărăţia Ta cea veşnică. Pentru toată dragostea Ta îţi mulţumesc în numele Domnului Isus Hristos. A Ta să fie slava, cinstea, lauda, mărirea şi închinarea de acum şi în vecii vecilor. AMIN"
iulie 2009, Olga Bucaciuc, Suceava