Un slujitor credincios ”Stăpânului” său

” Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei. Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării.” (2Corinteni cap. 5:15,17,18).

Deoarece Domnul Isus Hristos a murit pentru noi la cruce și apoi a înviat și noi să trăim o viață cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, o viață de credință și de dragoste în ascultare de toată voia și poruncile Lui. Aceasta presupune naștere din nou (Ioan cap. 3:3,5 și cap.14:15). Pentru că Domnul ne-a iertat și ne-a curățit de tot trecutul păcătos, pentru atunci când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și mântuirea Sa și noi să trăim o viață nouă fără de păcat și în sfințenie.” În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce in dragostea Lui,ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.” (Efeseni cap.1:4-7). Suntem oameni noi, înnoiți înlăuntrul și în duhul nostru prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Efeseni cap.1:13,14). Prin credința în Domnul Isus Hristos suntem împăcați cu Dumnezeu, prin curățirea și neprihănirea Domnului Hristos atribuită nouă (2Corinteni cap. 5:21).

Fiind răscumpărați din robia păcatului și de sub puterea Satanei, Domnul ne-a dat dreptul să fim copii ai Săi (1Corinteni cap.1:30; Ioan cap.3:12 și 1Ioan cap.3:1-3). Slujba împăcării încredințată nouă de către Dumnezeu presupune din partea noastră o slujire din dragoste și ascultare de Dumnezeu pentru slava Sa. Ne-am despărțit de lume, de toate obiceiurile păcătoase pe care le făceam altădată și ne-am conformat celor spuse:” De aceea: "Ieșiți din mijlocul lor și despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și Eu vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2Corinteni cap.6:17,18).” Deci fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2Corinteni cap.7:1).

Deci, toată viața aceasta cât ne este dată de Dumnezeu, până la ultima suflare a noastră să ne străduim în permanență și în fiecare zi să ducem o viețuire sfântă, neprihănită și care să onoreze și să slăvească pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a creat și ne-a răscumpărat. O viață în frică de Dumnezeu pentru a nu ne abate cu nimic de la voia Sa sfântă. Să fim foarte atenți cu noi înșine (să veghem) pentru a nu păcătui și în orice moment să nu-L uităm pe Dumnezeu, binefacerile și binecuvântările Sale ce ni le dăruiește (Ps.103). Pentru aceasta se cuvine să iubim pe Dumnezeul nostru bun și milostiv, să-I fim recunoscători, să-L slăvim și să-L respectăm prin comportament sfânt și de lumină și prin rugăciuni și cântări de laudă.

În Evanghelia lui Matei cap. 24:24-30, Domnul Isus Hristos prezintă” Pilda talanților”. În această prezentare se înțelege adevărul că Dumnezeu cheamă pe robii Săi la slujire și le-a încredințat avuția Sa, ca s-o administreze bine și să lucreze pentru a aduce rod. Rezultatul slujirii și lucrării depinde de seriozitatea, credincioșia și interesul pe care și l-a dat fiecare, dar și de posibilitatea ce au avut-o fiecare de a lucra.

Stăpânul a încredințat slujitorilor Săi avuția Sa, ca ei să lucreze cât El era plecat. Unuia a încredințat cinci talanți, altuia doi talanți și unuia i-a încredințat un singur talant. Se observă că administrare și slujire Stăpânul a dat tuturor. Nu a dat tuturor același număr de talanți, ci a dat fiecăruia după puterea lui de a lucra.

Primii doi robi s-au achitat cu credincioșie de slujba ce le-a fost dată și punând banii în negoț, au câștigat pentru Stăpânul încă pe atât: încă cinci talanți și doi talanți. La întoarcerea Sa, Stăpânul i-a chemat pe fiecare să le ceară socoteală de slujba ce le-a fost încredințată și de rezultatele aduse. Primii doi robi, cel care a primit cinci talanți și cel care a primit doi talanți, au lucrat cu credincioșie pentru Stăpânul lor, aducând rod însutit. Pentru rezultatele bune Stăpânul i-a lăudat și le-a dat plata cuvenită. Acești robi au câștigat încrederea Stăpânului lor, care avea să-i folosească mai departe în slujba Sa.

Ultimul rob căruia Stăpânul i-a încredințat un talant, să-l administreze, să-l folosească lucrând pentru a aduce și el folos Stăpânului, se deosebește de primii robi, care și-au arătat credincioșia. Acest rob s-a dovedit a fi necredincios și neascultător prin faptul că nu a vrut să lucreze cu talantul ce i-a fost încredințat.

Această pildă a talanților reprezintă pe Dumnezeu și pe slujitorii Lui credincioși – membrii Bisericii Sale, care fiecare au primit diferite slujbe, ce trebuie să le îndeplinească cu credincioșie, pe lângă viața de sfințenie și de neprihănire personală ce trebuie să o aibă. Slujirea este acordată după puterea și capacitatea fiecăruia de a o duce la îndeplinire. Fiecare credincios este chemat la slujire în cadrul Bisericii sale, dar și în afară, prin lucrarea misionară (1Corinteni cap.12). Niciunul din membrii Bisericii nu poate spune că nu are niciun talant. La toți Dumnezeu le-a dat slujbe și răspunderi mai mari sau mai mici.

Robul necredincios Stăpânului Său căruia i-a fost încredințat un talant pentru a lucra, a ascuns în pământ banii Stăpânului Său și nu a voit să lucreze. Acest rob reprezintă pe cei care, deși își cunosc responsabilitățile față de darurile primite și față de harul mântuirii date de Dumnezeu prin Isus Hristos, nu ascultă de Domnul și de Cuvântul Evangheliei și nu lucrează pentru mântuirea lui și a altora. A făcut după voia lui și nu a respectat voia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu se vor vedea lucrarea și rezultatele fiecăruia.

De ce sunt persoane în biserică care nu lucrează pentru Dumnezeu? Motive pot fi:

- Acest rob este leneș, nu s-a sacrificat cu nimic pentru lucrarea Domnului;

- Este răzvrătit, nemulțumit și a găsit motive pentru care nu a vrut să lucreze pentru Domnul și Stăpânul Său. Nu vede mila și bunătatea lui Dumnezeu, dar vede asprimea Sa. Caută să se îndreptățească prin încumetare și obrăznicie față de Dumnezeu, considerând că nu este cu nimic dator Domnului, dându-i înapoi banii încredințați.

- Acest rob a ascuns banii Stăpânului în pământ și nu i-a folosit, încât nimeni să nu mai știe că și el avea răspunderea administrării și folosirii talantului său cât mai eficient. Ca acest rob necredincios și neascultător sunt acei care au primit harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, dar ei nu lucrează cu bucurie, cu dăruire și cu lepădare de sine ca un adevărat ucenic al Domnului Hristos. Acest rob nu arată dragoste pentru Dumnezeu și nu prețuiește cum se cuvine mila și bunătatea Domnului arătată și dăruită lui și nu iubește nici pe aproapele lui. Orice slujire și închinare aduse Dumnezeului nostru trebuie să fie făcute și motivate de dragostea și recunoștința pentru folosul sufletelor care au nevoie să fie aduse la pocăință și la mântuire. Este posibil ca unui astfel de rob” netrebnic” să-i fie rușine cu Domnul Isus Hristos. Aceasta pentru că nu a experimentat o pocăință autentică și este încă nedespărțit de lume și de pretențiile ei.” Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, se va rușina și Fiul Omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri” (Marcu cap.8:38).

Pentru robul neascultător lucrarea pentru Dumnezeu nu are prioritate și importanță, este delăsător și superficial. Nu are credință, este ca fecioarele neînțelepte, fără roade pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu a fost lumină pentru lume. La judecata lui Dumnezeu acest rob va căuta să se justifice pentru nelucrarea lui, numai că Domnul va judeca drept și-i va da și lui și tuturor celor ce n-au ascultat de Dumnezeu plata cuvenită:” Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei cap.25:30).

Apostolul Pavel și-a dovedit credința, credincioşia și dragostea sa pentru Dumnezeu și pentru semenii săi prin lucrarea adusă la îndeplinire cu toată dăruirea și cu toată lepădarea de sine. La chemarea Domnului pentru a-l trimite în lume să vestească Evanghelia și mântuirea, acest om devotat lui Dumnezeu a lăsat totul și s-a predat în slujba Lui (Faptele Ap. Cap. 9:15,16). Devotamentul sfânt a lui Pavel l-a însoțit până la ultima suflare de viață. Acest slujitor devotat lui Dumnezeu, la fel ca mulți martori credincioși slujirii lor, destoinici în totalitate pentru împlinirea lucrării lui Dumnezeu și pentru mântuirea oamenilor sunt ca acei ispravnici credincioși Stăpânului lor. Ei au lucrat cu credincioșie și într-o totală ascultare de Dumnezeu aducând rod bogat de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să citim Faptele Apostolilor și epistolele scrise de Pavel către bisericile lui Dumnezeu! Domnul Isus Hristos pe pământul acesta a mers pe un drum al suferințelor de tot felul, care a sfârșit cu încercarea cea mai mare, pentru salvarea omenirii: moartea Sa ca jertfă de ispășire a păcatelor noastre pe Crucea de la Calvar. Și pentru Pavel drumul nu i-a fost ușor, dar a lucrat pentru Domnul, vestind Evanghelia tuturor, acolo unde era trimis de Duhul Sfânt, întâmpinând împotrivire, suferințe, boală, bătăi, închisoare (2Corinteni 4:7-15). Dar, în orice situație grea în care era, a vestit mesajul Evangheliei și chemarea la pocăință și la mântuire tuturor, cu multă îndrăzneală, plin de Duhul Sfânt, cu dorința lui sinceră de a aduce la mântuire și a-i câștiga pentru Hristos cât mai multe suflete:” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinți.” (Faptele Ap.Cap. 26:17,18). Dumnezeu se descoperă direct lui Pavel, îi vorbește și-l cheamă pentru a-l trimite în lucrarea misionară de vestire a Evangheliei. Pavel este conștient de importanța chemării lui de către Domnul și-și dă seama de răspunderea ce o avea înaintea lui Dumnezeu, la aducerea la îndeplinire a acestei chemări sfinte. Acest slujitor al Domnului, devotat lucrării la care este chemat cu trup, duh și suflet dorește să-și sfârșească cu bine slujba încredințată lui, cu bucurie. Bucuria lui Pavel este că, vestind Cuvântul Evangheliei, mulți vor fi mântuiți. Pavel a făcut tot ce i-a încredințat Domnul, încât mărturisește că nu a ascuns nimic din ce i-a dat Domnul să vestească și este curat de sângele tuturor. Nu ține atât de mult la viața viața lui, cât ține ca să-și fi îndeplinit cu bucurie slujba. Spre sfârșitul luptei și a vieții sale, Pavel simțea că momentul plecării lui este aproape, mărturisind: ”Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Ap. Cap.20:24,26).

Lucrarea lui Dumnezeu și slujba pe care o făcea cu bucurie pentru salvarea sufletelor pentru Domnul Hristos era mai scumpă și decât viața lui. Apostolul prețuiește viața numai în condițiile trăirii și ascultării de Dumnezeu. Mărturisește cu credință și sinceritate: ”Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig” (Filipeni cap.1:20-21). Sfârșitul luptei lui Pavel se apropie și simțea că momentul plecării lui este aproape:” Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da ”în ziua aceea” Domnul, Judecătorul Cel Drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2Timotei cap.4:6,7,8).

” Ajută-ne Doamne și trezește-ne, să te putem iubi pe Tine și venirea Ta mai mult decât orice altceva”!

Amin

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011

Cum iubim pe aproapele nostru?

” Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii” (Matei cap. 7:12).

Noi care suntem creștini, urmași ai Domnului Isus Hristos și membrii ai Bisericii Sale, nu ne este permisă indiferența față de cel nenorocit și căzut pradă nedreptăţii. Ni se impune lucrul acesta de porunca Domnului, dacă suntem cu adevărat credincioși și slujitori a lui Dumnezeu. Adesea asistăm ca martori a unor situații, când Dumnezeu vede totul și cel ce nu ajutat și nu a contribuit cu nimic la salvarea aproapelui său, nu va avea nici o dezvinovățire și nici o scuză înaintea Judecății lui Dumnezeu. Săvârșim un păcat, care este înregistrat în cărțile din ceruri atunci când putem face un bine și nu-l facem sau când, putem salva o viață și nu o facem neavând nici un interes pentru aceasta. Chiar dacă am încerca să spunem, că nu am știut, pe Dumnezeu nu-L putem minți, pentru că El vede și știe totul și știe că nu am vrut și nu am făcut nimic pentru a ajuta sau pentru a salva un suflet și aceasta poate fi din dezinteres și comoditate. Acest dezinteres, pentru aproapele nostru oricare ar fi el, se întâmplă datorită lipsei de dragoste și lipsei de compasiune pentru cel căzut în nenorocire. Dacă ne lipsește dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele nostru, atunci manifestăm indiferență și nepăsare pentru ceea ce se întâmplă în jur. În inimă poate exista egoism, dezinteres, frica de a nu fi afectați și astfel arătăm că nu simțim și nu ne doare pentru semenul nostru, care trece prin momente grele. Deci, nu împlinim porunca lui Dumnezeu care spune: ”să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei cap. 19:19 u.p).

În zilele noastre când ura, violența de tot felul, răzbunarea și crimele s-au înmulțit foarte mult, se întâmplă multe situații când persoane neajutorate sunt atacate și cad pradă răutății și răzbunării altora. Unii ca aceștia sunt bătuți, tâlhăriți și chiar omorâți. Au fost situații când femei au fost batjocorite de către răufăcători. În multe cazuri aceste victime ar fi putut fi salvate, dacă ar fi intervenit cineva să le ajute și să le scape. Dureros este faptul că aceasta se întâmplă uneori sub privirile multor martori, care privesc ca și spectatori fără a interveni. Pentru că ei nu intervin sau nu dau nici măcar un telefon organelor de intervenție, acestea vin prea târziu, când cel atacat a fost foarte grav rănit sau chiar omorât, iar răufăcătorii au avut timp să fugă de la locul faptei.

Mă întreb: ce fel de creștini suntem când nu facem nimic pentru salvarea unei vieți, indiferent a cui este? Ce fel de conștiință există în mintea acelor” spectatori” în fața nenorocirii semenilor lor pe care nu i-au ajutat?

” Izbăvește pe cei târâți la moarte și scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiați. Dacă zici: ”Ah! N-am știut!...” crezi că nu vede Cel Ce cântărește inimile și Cel Ce veghează asupra sufletului tău? Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe cap. 24:11,12). Acestea sunt îndemnurile ce ni le dă Dumnezeu prin Cuvântul Bibliei. Dacă în inima noastră de creștin și de ucenic al Domnului locuiește Duhul Sfânt și există dragostea lui Dumnezeu, atunci nu vom fi nepăsători față de nenorocirea aproapelui nostru mai ales atunci când o cunoaștem. Versetul biblic ne îndeamnă să izbăvim și să-l salvăm pe cel acuzat pe nedrept și să-i salvăm viața. Mântuitorul nostru, Isus Hristos, pentru a ne salva de la moarte veșnică, a murit El în locul fiecăruia dintre noi. Deci și noi suntem obligați moral, să salvăm și să ajutăm pe orice persoană aflată în necaz, în suferință și în momente foarte grele din viața lui. Lipsa de dragoste și egoismul din inima omului îl face să fie nepăsător și să nu vadă în mod” voit” nenorocirea semenului său, care are nevoie de ajutor și astfel poate fi salvat. Acei oameni ce nu sunt interesați să ajute mai pot avea și îndrăzneala de a se scuza, cu pretextul că nu au știut sau nu au văzut, motiv pentru care nu au dat ajutor în nici un fel. Dar, Dumnezeul nostru, Atotputernicul și Dreptul Judecător vede și cunoaște totul, nimic nu poate fi ascuns de ochii Lui cei sfinți. Dumnezeu știe de ce nu am ajutat pe cel aflat în nevoie și pe cel pedepsit pe nedrept de către oameni răi.” Deci, cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat” (Iacov cap.4:17). Acest verset al Bibliei ne arată că atunci când putem și avem ocazia să facem bine aproapelui nostru, putem să ajutăm sau să intervenim în orice fel pentru a salva viața cuiva și nu o facem, săvârșim un păcat, care se scrie în ceruri și Dumnezeu ne va trage la răspundere și ne va da plata cuvenită pentru ceea ce nu am făcut. Nimic nu are mai mare importanță decât salvarea unor suflete de la moarte și să le dăruim ajutorul de care au nevoie la timpul potrivit. Înaintea Domnului suntem responsabili pentru ajutorul ce-l putem da la nenorocirea și momentele grele prin care trece aproapele nostru, căzut pradă răutății și răzbunării celor răi. Dumnezeu ne atenționează să nu fim indiferenți și nepăsători față de nedreptățile ce le suportă cel nevoiaș, cel sărac și asuprit.. este drept să intervenim în apărarea lor. Biblia ne îndeamnă: ” Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului, scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi”(Psalm 82:3-4). Pentru ca rugăciunile și postul să fie ascultate și primite, Domnul ne cere să avem dragoste, milă și bună înțelegere de pace cu aproapele nostru care are nevoie de ajutor: nu are adăpost, duce lipsă de hrană și de îmbrăcăminte și simte nevoia de cuvinte de încurajare și de mângâiere.” Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia cap. 58:6,7, Matei cap.25:41-46).

Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, este exemplul desăvârșit, demn de urmat pentru noi și trebuie să facem ce a făcut El. Toate faptele Sale bune și sacrificiul Său suprem au fost făcute din dragoste și milă pentru o lume nenorocită și căzută în păcat. Domnul Hristos prin toate faptele Sale, învățăturile Sale pline de mângâiere, de milă și de speranță au avut scop vindecarea și salvarea oamenilor de la moarte.” Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1Ioan cap.3:16). Dacă iubim pe Dumnezeu, Tatăl nostru, pe Domnul Isus Hristos și-I prețuim jertfa Sa adusă pentru noi, să ne iubim semenii noștri prin faptele noastre făcute pentru ei. Căci Domnul Isus Hristos a plătit cu prețul jertfei Sale pentru păcatele fiecărei ființe omenești; aceasta înseamnă că toți avem un preț foarte mare înaintea lui Dumnezeu, salvarea și răscumpărarea noastră a costat Jertfa Fiului Său de la calvar.” Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă Viața Veșnică” (Ioan cap. 3:16).

Dumnezeu ne îndeamnă la o viață după voia Sa în conviețuirea și relațiile noastre cu semenii și în mod special Domnul are în vedere apărarea și ajutorarea văduvelor, al orfanilor, săracilor și străinilor. În mod firesc se întâmplă, ceea ce nu ar trebui să fie așa, că aceste categorii de persoane ale societății să fie cel mai adesea defavorizate, nedreptățile și tratate rău, fără dragostea și mila celor din jur. Se întâmplă deseori, că aceste categorii de persoane să fie oropsite, umilite de către acei oameni răi pentru că sunt singure și nu au nici un sprijin și nici o apărare de la nimeni. Dar Dumnezeu vede acest lucru și prin mila și dreptatea Sa, le este Ocrotitor și Tată. ”Așa vorbește Domnul Oștirilor: ”Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul. Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.” ...Când chemă El, ei n-au vrut să asculte: ”De aceea, nici Eu n-am vrut să ascult când au chemat ei”, zice Domnul Oștirilor” (Zaharia cap. 7:9,10,13.)” El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu care locuiește în locașul Lui cel sfânt” (Psalm 68:5). Bunul nostru Dumnezeu vine în apărarea văduvelor, orfanilor, săracilor și străinilor, cere și impune poporului, oricărui individ să nu-i asuprească, să nu le facă rău, ci să se poarte față de aceste persoane defavorizate cu milă, cu dreptate și să le dea ajutorul necesar.

Ne dăm seama din acest pasaj că Dumnezeul Atotputernic, Sfânt și plin de milă cunoaște totul despre fiecare persoană în parte, ce face bine și ce face rău, până și gândurile ne sunt cunoscute de Domnul. Suntem îndemnați să nu avem gânduri rele în inimă împotriva fratelui nostru. Comportamentul acelora care nu este după voia lui Dumnezeu şi care nu manifestă dragoste, milă și sinceritate față de semeni și față de văduve, orfani, săraci și străini este cunoscut doar de El. Acest comportament ne sfânt împiedică rugăciunile aduse Domnului și El nu le ascultă. Deci, pentru ca Dumnezeu să ne asculte cererile și rugăciunile și El să ne trimită răspuns și binecuvântare, este nevoie să ne îndreptăm viața și faptele și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Să avem milă așa cum și Dumnezeu a avut și are milă de noi.” A Ta Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplătești fiecăruia după faptele lui” (Psalm 62:12). Nu este suficient pentru un credincios numai să se achite de îndatoririle sale înaintea Domnului, în ce privește slujbele și rugăciunile aduse de el în biserică. Atunci când i se ivește ocazia, să fie primul care să ajute pe cel nevoiaș și să contribuie la izbăvirea acestuia, căci Domnul cunoaște inima fiecăruia și știe ce am putut face sau nu. Dumnezeu în bunătatea și dreptatea Lui, ne va răsplăti pe fiecare pentru faptele bune ce le-am făcut și pentru ce am putut face și nu am făcut.” El dă omului după faptele lui, răsplătește fiecăruia după căile lui” (Iov cap. 34:11). Inima să ne fie predată Domnului Hristos, plină de Duhul Sfânt și de roadele Sale și aceasta să se poată vedea atunci, când avem ocazia să ne” sacrificăm” pe noi pentru salvarea, pentru binele și fericirea aproapelui nostru.” Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani cap. 2:16). Avem strictă nevoie să cunoaștem foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie. Mintea să fie fortificată cu învățăturile și poruncile Domnului și Duhul Sfânt la vremea potrivită ne va aminti și ne va învăța ce să răspundem și cum să împlinim Voia lui Dumnezeu.

Aducem în atenție Pilda samariteanului milos spusă de Domnul Hristos în Evanghelia lui Luca cap. 10:25-37. Dacă suntem stăpâniți de simțământul milei, al dreptăţii și al dragostei cu toată lepădarea de sine, vom da ajutor și vom salva acel suflet căzut” între tâlhari” așa cum a făcut samariteanul milos și nu cum au făcut preotul și levitul. Această pildă prezentată de Domnul Isus are în esență pentru noi adevărul și învățătura: să avem milă de aproapele nostru oricare ar fi el și care are nevoie să fie ajutat şi sa întindem mâna în mod practic.

Pilda samariteanului milos se poate interpreta, este de actualitate și pentru generația noastră de azi și poate fi înțeleasă atât pentru viața aceasta de toate zilele, cât și spiritual. Sunt multe suflete în jurul nostru care au nevoie de a fi luate din” drum” și duse în hanul de poposire la adăpost, pentru a nu mai fi atacate de vrăjmaș și unde li se poate da îngrijirea și vindecarea necesară. Domnul Isus Hristos are milă de orice suflet salvat de sub puterea Satanei, îi dăruiește iertarea, vindecarea și îl îmbracă cu haina neprihănirii Sale.” Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi şi voi legați cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care și voi sunteți în trup” (Evrei cap. 13:3).

” Este un timp prețios de probă a fiecăruia, pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a face bine și pentru a ne îmbogăți în fapte bune. Cel mai bun mod în care poți recomanda adevărul, este trăind zilnic o viață consecventă, modestă și smerită ca ucenic a lui Hristos. Numai cei curați la inimă, cei buni și cei sfinți vor rămâne cu Domnul Hristos când va veni în Împărăția Sa. Viața să ne fie folositoare, răscumpărând timpul și ocaziile când să facem ce este plăcut lui Dumnezeu pentru slava și onoarea Sa”

Amin

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011

Soarta fățarnicilor și curăția inimii

Cum se manifestă fățărnicia în viața unei persoane? O persoană care este prefăcută: la exterior se arată a fi de treabă, amabilă prin vorbe, arată că ar fi credincioasă și sfântă, dar înlăuntrul inimii și al gândurilor sale nutrește răutate și viclenie, este lipsită de dragoste și de sinceritate. Umblă cu minciuni mascându-și intențiile rele ale inimii și ceea ce spune nu este din inimă. Soarta celor fățarnici va fi acolo unde” este plânsul și scrâșnirea dinților”.” Stăpânul robului aceluia va veni în ziua când el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe. Îl va tăia în două și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei cap. 24:50-51).

Domnul Isus Hristos atunci când era pe pământ a mustrat fățărnicia fariseilor și îi considera” orbi”, deoarece ei nu cunoșteau Scripturile și nu știau, ce era cel mai important pentru mântuirea lor.” Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată” (Matei cap. 23:26). În această situație văzută de Domnul, când fariseii și cărturarii acelei vremi își arătau credința și religiozitatea numai în afară pentru a fi văzuți de oameni, Domnul a văzut starea inimii lor lăuntrice, unde erau gânduri și intenții rele și păcătoase care-i făceau spurcați înaintea lui Dumnezeu (Matei cap. 15:19,20). Dumnezeu apreciază calitățile unui om după curăția și starea inimii sale. Din cele spuse de Domnul Isus Hristos fariseilor în Matei cap. 23, dar și oricărui om care se află în această stare, ne dăm seama că Domnul cunoaște răutatea și gândurile rele de ură și răzbunare împotriva semenului lor, care la exterior nu se văd. Dumnezeu dorește și ne îndeamnă ca faptele bune, cuvintele amabile adresate celor din jur și chiar rugăciunile ce le aducem Domnului să provină dintr-o inimă curată, sinceră și plină de dragostea lui Dumnezeu. Domnul urăște făţărnicia, necinstea și minciuna de orice fel. Curăția inimii și a gândurilor plăcute lui Dumnezeu va face loc Duhului Sfânt, care va locui în ea ca într-un templu (1 Corinteni cap. 3:16). Să dorim lucrul acesta – prezența Duhului Sfânt în inimă pentru a ne lumina și conduce numai pe căile sfinte ale Domnului Hristos. Ca adevărați ucenici și copii a lui Dumnezeu, este necesar să avem numai gânduri și simțăminte curate, sincere și care să arate dragoste pentru Dumnezeul nostru și dragoste pentru aproapele nostru. Ceea ce este înlăuntrul nostru, trebuie să se vadă și în afară prin comportament, vorbire, credință, rugăciune și fapte. Să nu fim ca cei prezentați în Tit cap. 1:16:” Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi și netrebnici pentru orice faptă bună.” Cunoscând bine Cuvântul Evangheliei și poruncile lui Dumnezeu, putem să ne îndreptăm viața în ce privește toate aspectele ei, să trăim și să împlinim voia lui Dumnezeu și să-i fim plăcuți Lui, ducând o viață de sfințenie și de neprihănire. Domnul Isus Hristos ne spune:” Dacă mă iubiți veți păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan cap. 14:15-17). În condițiile relației noastre cu Dumnezeu vom avea curaj, nădejde și îndrăzneală pentru a veni înaintea Domnului cu rugăciunile noastre și vom primi răspuns și binecuvântare.” Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea și nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!” (Psalm 66:18-20).

Fățărnicia și ipocrizia unora duce în eroare încrederea celor din jur, care sufăr dezamăgire în așteptările lor și inima le este rănită. Cei care sunt fățarnici urmăresc prin fățărnicie să-și atingă anumite scopuri egoiste, de răzbunare și să facă rău aproapelui lor, lovindu-l "pe la spate”. Astfel de persoane fățarnice sunt unelte ale Satanei și fac lucrarea lui. Preoții cei mai de seamă, bătrânii norodului, fariseii, Iuda – ucenicul Domnului și mulți alții care L-au acuzat pe nedrept cu mărturii mincinoase, au dus prin fățărnicia, complotul, ura și răzbunarea lor, la moartea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos pe crucea calvarului. Acești oameni răi au omorât pe Domnul Slavei ca pe cel mai mare făcător de rele, cu toate că El, Domnul și Mântuitorul nostru ne-a salvat de la moarte și a făcut numai bine tuturor. Dar, fățărnicia și mândria acuzatorilor Săi, au răstălmăcit total greșit scopul venirii Domnului Hristos și al minunilor Sale prin care și-a arătat divinitatea și acești fruntași ai norodului au dus în eroare prin mărturii mincinoase și acuzații nedrepte opinia publică. Aceasta au făcut-o acei oameni ai vremii și lideri religioși influențați de vrăjmaș. Au fost animați de un simțământ egoist și plin de răutate, răzvrătindu-se împotriva adevărului.

Deci, cei care aleg să fie fățarnici ascunzând răutate în inimă, invidie, clevetire, gelozie, suspiciuni, sunt oameni răi, vorbesc de rău pe aproapele lor, îl bârfesc, îl judecă și îl acuză pe nedrept, nu-i doresc binele, ci răul. Aceste persoane fățarnice care pe ascuns sunt împotriva semenului lor sunt lipsite de dragoste și de milă.

Un om sincer nu este fățarnic niciodată, este o persoană demnă de încredere și plină de gânduri și intenții bune, el simte și are compasiune pentru aproapele său. Psalmistul David este conștient de acest adevăr: ne putem apropia de Dumnezeu având o inimă curată și bună, deoarece El este un Dumnezeu Sfânt și nu poate privi păcatul de orice fel, chiar și din gânduri. În Proverbe cap. 4:23, 24 avem acest îndemn bun:” Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții. Izgonește neadevărul din gura ta; și depărtează viclenia de pe buzele tale!” Noi putem îndrăzni la Dumnezeu prin rugăciune cu o inimă sinceră și pocăită în Numele Domnului Isus Hristos și prin credința în meritele Sale Sfinte.” Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul meu! Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie și bucurie și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalm 51:6-10).

Omul lui Dumnezeu, David, este conștient că, o inimă care nu este curată și în care există gânduri păcătoase, îl poate despărți pe om de Dumnezeu. David dorește și prețuiește curățirea inimii sale și iertarea dăruită lui de Dumnezeu în urma pocăinței. Dorește de la Domnul să poată avea o inimă nouă și statornică și unde să locuiască Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Aceasta era ținta bucuriei și a relației lui cu Dumnezeu și, pentru a fi călăuzit și condus de Duhul Sfânt, David dorește de la Dumnezeu o inimă nouă și curățită de orice fel de păcat și care să fie predată Domnului.

Pentru a păstra o relație de pace și de credință cu Dumnezeu și pentru a fi ascultați și ajutați la vreme de nevoie este necesar din partea noastră personal să fim veghetori și să umblăm cu băgare de seamă asupra inimii și a gândurilor.”... și nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.” (Zaharia cap. 7:10 u.p).

Inima să ne fie curată, având gânduri de pace, de apreciere, de milă și de dragoste pentru semenul nostru și care să ne determine la fapte bune și în ce privește comportamentul în societate, să fim văzuți de Dumnezeu ca o mireasmă de viață spre viață. Să fim cu adevărat lumini în lume, care să lumineze și să nu fumege și să fim sare a pământului (Matei cap. 5:13-16).

Suntem îndemnați de Cuvântul lui Dumnezeu la sinceritate, la dragoste și să ne purtăm corect și cu dreptate unii față de alții căci dragostea nu face rău aproapelui nostru.

Să nu existe în inimile noastre viclenie, cârtire și nemulțumire, răutate și gânduri care să ducă la fapte de nedreptate și denigrare celor de lângă noi:” Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”( Psalm 106:3).” Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire... Cât despre dragostea frățească n-aveți nevoie să vă scriem; că voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții!” (1 Tesaloniceni cap. 4: 6,7,9).

Datorită ne vegherii și neatenției noastre putem cădea foarte ușor în situația de păcătuire și de fățărnicie, ajungând să vorbim de rău, să bârfim și să judecăm nedrept pe fratele nostru, dând atenție zvonurilor și mărturiilor mincinoase ale unora (Matei 7:1-5).

Să ne ajute Bunul Dumnezeu și să dorim aceasta cu multă rugăciune și pocăință, să putem birui păcatele din gânduri și din vorbe, pentru a fi cu o inimă curată și primiți de Domnul nostru Isus Hristos în Împărăția Slavei Sale veșnice.” Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul Cel Viu” (Evrei cap. 3:12).” Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei cap. 5:8).

AMIN

Olga Bucaciuc, Suceava

Decembrie 2011